Copiii ale căror mame au avut nevoie de medicamente pentru a provoca naşterea prezintă un risc ceva mai mare de a suferi de autism, anunţă cercetătorii americani. Un studiu efectuat pe 625.000 de copii ce a fost publicat în jurnalul JAMA Pediatrics arată că legătura cu autismul era mai puternică în rândul băieţilor.
Oamenii de ştiinţă solicită efectuarea altor cercetări pe această temă, deoarece nu înţeleg cauza acestei legături. Doctorii afirmă că naşterea indusă este sigură, necesară şi poate ajuta la salvarea vieţii bebeluşilor.
Specialiştii cred că autismul este provocat de o combinaţie de risc genetic şi factori de mediu din uter şi de la începutul vieţii, atunci când copilul se află în faza de dezvoltare.
Cercetarea efectuată pe naşterile din statul american Carolina de Nord a arătat că 13 băieţi din 1.000 şi 4 fete din 1.000 dezvoltă autism. Oamenii de ştiinţă au descoperit că rata autismului creştea cu o treime în rândul băieţilor atunci când mamele aveau nevoie de medicamente pentru a provoca sau asista naşterea, pe când efectul în rândul fetelor era mai redus.
2 cazuri de autism la fiecare 1.000 de naşteri ar putea fi prevenite dacă s-ar renunţa la inducerea naşterilor
Cu toate acestea, cercetătorii atenționează că acest lucru ar avea un cost considerabil, deoarece de multe ori această procedură poate salva vieţi. Profesorul Simon Gregory de la Universitatea Duke afirmă că există numeroase dovezi contradictorii în ceea ce priveşte autismul şi naşterile induse, iar această cercetare este cea mai mare efectuată vreodată pe această temă.
„Nu vrem ca mamele să spună «în niciun caz nu vreau o naştere indusă pentru că nu vreau un copil cu autism». Acest lucru ar fi greşit. Noi am descoperit o legătură şi este nevoie de mai multe cercetări. Acest lucru ne permite să ne concentrăm asupra factorilor din jurul naşterii care pot afecta autismul şi modul în care se dezvoltă”, a explicat profesorul Gregory pentru BBC News.
Cercetarea arată doar că rata autismului este mai mare după ce naşterea este indusă. Acest lucru s-ar putea datora medicamentelor folosite pentru provocarea naşterii sau altui element ce influenţează sarcina şi care face ca femeile să aibă nevoie de inducerea naşterii, influenţând totodată creierul aflat în faza de dezvoltare.
De multe ori, naşterea este provocată atunci când sarcina s-a întins pe o perioadă prea îndelungată iar mama a trecut peste termenul naşterii cu cel puţin o săptămână.
Michael Heard, purtătorul de cuvânt al Royal College of Obstetricians and Gynaecologists, afirmă că „naşterea este indusă pentru a îmbunătăţi rezultatele; astfel reducem riscul de a pierde bebeluşul şi totodată reducem posibilitatea ca mama şi bebeluşul să se îmbolnăvească”. Heard a adăugat că „este vorba despre o legătură statistică preliminară, fără a exista vreun motiv clar care să arate de ce există o legătură între cele două elemenete. Inducerea naşterii este un lucru foarte răspândit şi este oferit deoarece există motive medicale serioase, fiind o procedură extrem de sigură. Evident, ca în cazul tuturor procedurilor medicale, există un mic risc asociat”
Carol Povey, reprezentanta National Autistic Society, afirmă că „autismul este o tulburare complexă şi se crede că este rezultatul a numeroşi factori fizici şi genetici, iar cauzele sale exacte nu sunt încă descoperite”. De aceea, Povey afirmă că „oamenii de ştiinţă care au efectuat acest studiu recunosc că este nevoie de mai multe cercetări înainte de a ajunge la o concluzie fermă, astfel că este important ca oamenii să nu perceapă în mod exagerat această cercetare şi ceea ce sugerează ea”.