În funcţie de faza naşterii la care se află femeia internată în maternitate, senzaţiile de durere se deosebesc semnificativ, iar starea ei necesită anumite abilităţi, pentru a reduce durerea şi a gestiona eficient naşterea. De aceea nu este suficient să citeşti informaţii despre respiraţia corectă în timpul naşterii, trebuie să te antrenezi. Probabilitatea că la examen vă veţi putea aminti poezia pe care aţi citit-o în ajun o singură dată este foarte mică. La fel se întâmplă şi cu exerciţiile de respiraţie – fără practică, nici nu vă veţi aminti de ele, ci veţi ţipa de durere şi vă veţi chinui din cauza contracţiilor.
La începutul naşterii (faza latentă), atunci când pauzele dintre contracţii ajung până la 20 de minute, iar contracţiile în sine nu durează decât aproximativ 20 de secunde, durerea nu este prea mare, nu provoacă neplăceri şi aproape că nu o deranjează pe femeie. Dar şi această perioadă necesită o abordare specială. Specialiştii recomandă respiraţia profundă, cu participarea cavităţii toracice şi muşchilor abdominali. O astfel de respiraţie, acompaniată de numărat, permite gravidei să îşi sustragă atenţia de la durere, dar şi să asigure un aflux de oxigen către uter, reducând dezvoltarea hipoxiei la micuţ.
Corect, aceste exerciţii se efectuează în felul următor: inspiraţi adânc pe nas, imaginându-vă cum aerul umple fiecare părticică a plămânilor. Încercaţi să inspiraţi cât mai îndelung. Apoi, la fel de încet, fără efort, expiraţi aerul pe gură. Acest tip de respiraţie se numeşte „abdominal” şi permite gravidei să se relaxeze, să crească oxigenarea ţesuturilor organismului, precum şi modifică presiunea intraabdominală, activizând funcţia de contracţie a uterului.
Faza latentă este înlocuită de cea activă, de regulă, odată cu deschiderea colului uterin la 4-5 cm. Intervalele dintre contracţii se reduc şi constituie aproximativ 5 minute, iar contracţiile devin mai dureroase şi mai îndelungate. De cele mai multe ori în această perioadă are loc aşa-numita „rupere a apelor”, adică pierderea lichidului amniotic, ceea ce conduce la modificarea volumului uterului şi la creşterea intensităţii contracţiilor. Pentru reducerea nivelului durerii, în această perioadă se recomandă următoarele tehnici de respiraţie:
- „Lumânarea” – această tehnică presupune o inspiraţie scurtă şi superficială pe nas, urmată imediat de o expiraţie pe gură. Inspiraţiile şi expiraţiile alternează neîntrerupt, până la terminarea contracţiei. Ca să reţineţi mai uşor această tehnică, imaginaţi-vă că stingeţi o lumânare aflată chiar în faţa buzelor. O astfel de respiraţie asigură un aport mare de oxigen către celulele creierului şi poate provoca ameţeli, iar întregul proces conduce la creşterea producţiei de endorfine – hormonii fericire, care sporesc semnificativ rezistenţa femeii la durere, îndeplinind funcţia unor substanţe analgezice naturale.
- „Lumânarea mare” – o variantă puţin modificată a exerciţiului descris mai sus, inspiraţiile scurte pe nas alternând cu expiraţii scurte pe gură. Însă acum imaginaţi-vă că aveţi guturai, iar în timpul inspiraţiei trebuie să depuneţi efort, iar expirarea să aibă loc pe gură, cu buzele abia desfăcute. Dacă v-aţi putea privi dintr-o parte, aţi observa că în timpul inspiraţiei se desfac nările, iar al expiraţiei – se umflă obrajii.
- „Locomotiva” – asociaţi imaginativ contracţia cu un munte, pe care trebuie întâi să te urci (intensitatea contracţiei creşte), iar apoi să cobori (intensitatea scade), apoi îmbinaţi această imagine cu cele două „lumânări”. Începeţi cu „lumânarea”, apoi treceţi treptat la „lumânarea mare”, pe măsură ce intensitatea contracţiei („locomotiva” a urcat pe munte), iar după punctul culminant al contracţiei, treceţi de la „lumânarea mare” la „lumânare”, încheind întregul proces cu o alternare a unei inspiraţii şi a unei expiraţii profunde, ceea ce permite organismului să se relaxeze şi să se satureze cu oxigen.
Începând cu perioada a doua, cea mai activă, a naşterii, adică nemijlocit în procesul venirii pe lume a micuţului, abordările comportamentului respiratoriu se schimbă puţin. Dacă contracţiile de travaliu apar înainte de deschiderea completă a colului, acestea trebuie reţinute, în caz contrar ţesuturile colului uterin se pot rupe. Pentru aceasta trebuie să respiraţi des şi superficial, inspirând şi expirând pe gură. Imaginea seamănă cu un căţel care a obosit după mult alergat. Diafragma antrenată permanent în respiraţie pur şi simplu nu poate participa la scremut.
În schimb după deschiderea totală a colului uterin trebuie să respiraţi în aşa mod încât să creşteţi eficienţa contracţiilor şi să acceleraţi procesul de naştere. De cum simţiţi începutul unei contracţii, inspiraţi profund, ca înainte de scufundare în apă. După aceasta reţineţi respiraţia şi începeţi să vă scremeţi, încordând la maximum muşchii abdominali. Expiraţi încet, pe gură. Aceasta va permite micuţului să îşi fixeze poziţia. În mod normal, în decursul unei contracţii ar trebui să inspiraţi şi să expiraţi de trei ori. Doar o respiraţie corectă permite accelerarea naşterii şi reducerea traumatizării micuţului.
