Naşterea copiilor în familie este unul din scopurile ei – de a avea urmaşi, de a avea sentimentul împlinirii, de a avea cui să fie lăsate cele adunate şi agonisite pe parcursul vieţii. Copiii mai au rostul de a-i îngriji pe părinţi cînd aceştia nu mai pot lucra. Fiecare familie îşi doreşte a avea copii sănătoşi. Din acest motiv naşterea copilului într-o familie este un eveniment foarte aşteptat şi în acest scop se respectă un şir de obiceiuri, superstiţii, care pot fi împărţite în următoarele: credinţe şi superstiţii respectate în perioada sarcinii, în timpul naşterii şi perioada de după naştere, ritualuri legate de ocrotirea şi primirea nou-născutului în societatea creştină – încreştinarea, ritualuri de purificare a mamei.
Ca şi pentru alte popoare, la moldoveni naşterea unui copil este mult aşteptată şi de acest eveniment oamenii se îngrijesc şi respectă anumite reguli. Pentru femeia însărcinată există un şir de interdicţii, dintre ele cele mai des întîlnite sînt: a nu păşi peste o funie, a nu da cu piciorul într-un animal – pisică sau cîine, a nu da la nimeni cana cu apă direct în mînă, a nu se uita la nimic cu uitare de sine, a nu ieşi noaptea afară şi m.a.
Rostul moaşei la naşterea copilului. În trecut femeile năşteau acasă şi ajutorul respectiv îl primeau de la o femeie cu multă experienţă numită „moaşă”. Femeile pînă la naştere lucrau „ca să nască uşor'”. Îndată după naşterea copilului moaşei i se dăruia săpun și un ştergar, pentru spălatul şi ştersul mîinilor. Acest obicei de dăruire a pînzei avea unele intenţii de ocrotire a pruncului şi mamei „ca să nu se i se ieie acestui copil norocul şi destinul”. În unele raioane, ca Sîngerei, femeia – „moaşă” care are mulţi copii primiţi la naştere are şi o sărbătoare anumită – „Ziua bunicii, ziua bunicii mahalei”, cînd i se aduc mulţumiri şi cadouri de la familiile ajutorate de ea. Moaşa participă la cumătria copilului şi la anumite ritualuri.
Se crede că la naşterea unui copil vine în casă îngerul păzitor şi ursitoarea, care-i marchează destinul. Pînă şi în prezent se crede că „Ce ţi-i scris, în frunte ţi-i pus”, că „de soartă nu te poţi ascunde”.
Etapa de după naştere. Un ritual important pentru ocrotirea copilului şi al mamei este „facerea apei”, cînd moaşa se duce la biserică şi sfinţeşte apa pentru prima scăldătoare a copilului şi a mamei. Totodată ea află numele copilului după canonul religios, care i-l spune preotul, însă nu întotdeauna se respectă acest principiu, fiindcă acum părinţii singuri aleg numele.
În perioada pînă la botez copilul şi mama sînt vizitaţi de rude şi prietenii apropiaţi, care vin „la rodine”, dar se stăruie ca copilul să nu fie mult în preajma ochilor străini, ca să nu-l deoache. Pe parcursul a 40 de zile femeia după naştere – „lehuza” nu are dreptul să se ducă undeva, îndeosebi la fîntînă, fiindcă ea „nu are molitvă”, „nu-i curată”.
Botezul. Unul din cele mai importante ritualuri legate de naşterea unui copil este „botezul”, adică încreştinarea lui conform canoanelor religiei creştine. Pentru aceasta părinţii copilului din timp stabilesc pe cine vor lua de naşi sau cumătri pentru copil. O trimit pe „moaşă” sau bunică cu un colac pentru a pofti cumătrii, pentru aceasta ei i se oferă făină, bani. Acest ritual, „botezul”, însemna şi înrudirea cu noi persoane.
Botezul în ultimii ani se face în aceeaşi zi cu un alt ritual important, „cumătria”. Se spune că „dacă nu poţi face cumătrie – poţi să nu faci, da să botezi copilul e obligatoriu pentru sănătatea lui ca el să fie creştin şi să fie păzit de rele”. Botezul, de obicei, se oficiază la biserică, preotul exercită un anumit ritual, cel al scăldatului în apă sfinţită în prezenţa cumătrilor, care introduc o anumită sumă pentru acest act de încreştinare. Botezul copilului se face cu lumini aprinse, toţi cumătrii aduc cadouri – crijmă (o ţesătură de pînă la 2 m), hăinuţe, care sînt aşezate una peste alta şi peste care se aşează copilul botezat, care apoi este trecut din braţe în braţe la cumătrii-nănaşi. După botez mamei copilului (ea nu participă la botez) i se citeşte „molitva”, după care ea are posibilitatea de a comunica liber cu societatea, de a ieşi din casă şi a efectua unele lucrări.
Copilul botezat este adus de naşi acasă şi este dat în mîinile părinţilor zicîndu-le: „Ne-aţi dat un prunc păgîn, noi vi-l aducem creştin şi pentru noi – fin. Să trăiţi, să-l creşteţi şi să ne bucurăm cu toţii de viitorul fericit al lui”.
Cumătria. Este tradiția de a organiza după botezul copilului „cumătria”, un ospăţ de sărbătoare. Importanţa acestei ceremonii de familie este mare şi reieşind din situaţia de astăzi se afirmă următoarele: „că cumătrie poţi să nu faci, da „să închini colaci cumătrilor” trebuie, ca copilul legitim să aibă nănăşei”. Unele familii deodată după botez fac masa de sărbătoare şi „închină colaci de cumătri”. Părinţii copilului dăruiesc cumătrilor o pereche de colaci acoperiţi cu o ţesătură ca semn de înrudire cu ei şi drept mulţumire că ei au fost martori încreştinării pruncului lor. La cumătrie, după „primirea colacilor”, se taie o felie de pîine din unul din ei şi se pune într-o farfurie peste care cumătrii, în frunte cu nănaşii, dăruiesc copilului şi părinţilor bani şi cadouri, trecînd finul din braţe în braţe. După tradiţie în cadouri intră ţesături, vestimentaţie şi alte obiecte textile, ceea ce demonstrează faptul că pîinea, ţesătura, lumina, apa sînt lucruri sacre la moldoveni. Ţesăturile şi pîinea au rămas întotdeauna un simbol şi un mijloc de înrudire şi de mulţumire adîncă.
În cadrul cumătriei au loc un şir de obiceieuri şi ritualuri numai cu participarea femeilor: „scăldatul copilului de cumătri”, în apă îi pun monede (ca să fie bogat), flori (să fie frumos şi atrăgător) iarăşi i se pun cadouri, în care este învelit copilul. Ca copilul să aibă sprîncene frumoase cu luminările aprinse de la scăldat se face un semn negru de funingine la uşă. Scăldătoarea nu se varsă oriunde, ci la rădăcina unui copac. Există obiceiuri de mulţumire a moaşei şi bunicii, care sînt mulţumite de către cumătre cu bani. Nănaşii mari devin sprijinul de bază al finului şi părinţilor, iar dacă se întîmplă ceva tragic cu părinţii copilului ei sînt datori să crească acest copil. Prin urmare, cît de mic nu ar fi un membru al societăţii, de el sînt legte sărbători creştineşti de mare importanţă, iar de destinul lui poartă grijă întreaga societate care l-a primit în sînul ei.
