mamaplus

Maggy Platon și povestea ei de naștere: ”A fost greu, credeam că îl vom pierde pe Mark…”

-
//
25.02.2020

Sarcina și nașterea primului copil i-au scos în evidență cele mai frumoase trăsături pe care le poate avea o mămică. Maggy Platon spune că odată cu nașterea fiului său Mark acum 5 luni a devenit mai calmă, grijulie, răbdătoare și și-a schimbat viziunea asupra multor lucruri. Motivul ar fi de fapt momentul venirii pe lume a micuțului, despre care Maggy a povestit în premieră în cadrul unui interviu televizat. Mark era între viață și moarte, iar deciziile se luau ”la minut”.

”Nașterea a fost complicată, cu întârziere de o săptămână. Urma să nasc natural. Aveam peste 40 de săptămâni de sarcină, contracțile au început normal, doar că în ultimele secunde am simțit că bătăile inimii lui Mark au început să scadă. Medicii mi-au confirmat asta și cauza era cordonul ombilical înfășurat pe mânuțe, peste tot. Din acest motiv nu am avut posibilitatea să nasc natural. În acel moment s-a pregătit sala de operații și s-a făcut cezariana de urgență.

Erau vreo 7 medici acolo, aveam emoții contradictorii pentru că la un moment dat am crezut că îl vom pierde pe Mark, pentru că bătăile inimii încetineau. Cumva, eram practic inconștientă, pentru că se întâmplau atât de multe lucruri și Sergiu era cel care ținea situația sub control. Travaliul a durat în medie vreo 8 ore, iar eu nu am avut posibilitate să-mi văd micuțul în primele clipe de viață.”, a povestit Maggy Platon.

mamaplus

Tânăra mămică spune că orice experiență dificilă ne poate face mai puternici. Exact asta s-a întâmplat după nașterea fiului său Mark, chiar dacă în acele momente grele emoțiile o copleșeau și nu realiza ce lecție importantă a învățat.

”După cezariană, medicii nu au reușit să-l aducă pe Mark la pieptul meu sau al lui Sergiu, pentru că l-au internat de urgență în sala de reanimare. Pe mine m-au dus în camera de reabilitare. Nu îmi amintesc nașterea, pentru că eram anesteziată. Puțin mai târziu, l-au adus pe Mark la tăticul lui, apoi am venit și eu să îl văd.

Am început să plâng și îmi era jale de mine și de tot ce s-a întâmplat până atunci. Era un moment dificil în care puteam să-l pierdem. Chiar vorbeam recent cu Sergiu că ar fi bine, chiar înainte de naștere, să se facă o ultrasonografie, pentru vizualizarea poziției copilului în burtică. Așa vom putea preveni anumite situații neplăcute. La a doua sarcină probabil așa voi face.”, a mai mărturisit Maggy.

Bloggerița spune că situația grea prin care a trecut la nașterea primului său copil a schimbat în bine anumite aspecte din comportamentul său zilnic. Maggy Platon mai spune că alăptează exclusiv la sân și savurează din plin viața de mămică.

mamaplus