Greşeli de proaspătă mamă pe care NU trebuie să le repeți cu al doilea copil

Fiind deja mămică, îți dai seama că ai făcut o mulţime de greşeli cu primul tău copil. Nu le regreți neapărat, pentru că nu ai făcut nimic din rea voinţă (ci dimpotrivă), dar cu siguranţă cu cel de-al doilea copil nu le vei repeta. 

„Nu voi mai plânge când bebele va plânge – La primul copil, hormonii şi stresul, panica, mă făceau să o iau razna. Ori de câte ori micuţul îmi plângea, plângeam şi eu din cauza neputinţei pe care o simţeam. De data aceasta, promit să nu uit că este normal că un nou născut să şi plângă, chiar dacă voi avea grijă să i se întâmple cât mai rar.

Nu l-am încurajat deloc să folosească suzeta –  Cu primul copil mi-am spus: nu îi voi da suzetă şi punct. Ştiam de încurajările unor medici de a-mi ţine copilul departe de suzetă şi mi-am spus că trebuie să îi ascult. Mai mult decât atât, auzisem cât s-au chinuit alte mămici să îşi dezveţe copilul şi am spus că mie nu îmi trebuie aşa ceva. Ce am primit drept recompensă? Un copil care nu se liniştea decât la sân. Un sân care sângera şi multă durere. De data aceasta, va fi altfel, îmi promit.

Am fost prea posesivă – După ce l-am purtat nouă luni în burtică, nu am putut concepe să îl pun oricui îi braţe. Drept consecinţă, timpul petrecut doar cu mine se rezuma la câteva minute pe zi. Ca să nu mai spun că prietenii şi familia îşi aruncau tot timpul priviri pline de înţeles, făcându-mă să mă simt o ciudată. Acum ştiu că este nevoie de un sat pentru a creşte un copil şi, deşi voi fi alături de puiuţ mai tot timpul, voi avea grijă să le permit şi altora să îl atingă şi chiar să stea cu el câteva ore.

Credeam tot timpul că ceea ce fac este greşit – Ca proaspătă mamă, am fost foarte dură cu mine. Citeam pe tot felul de grupuri cum trebuie să te porţi cu un nou născut, cum trebuie să răspundă el, şi nu de puţine ori simţeam că nu îmi merit minunăţia de copil. Mă întrebam constant de ce nu mănâncă mult, de ce nu doarme, de ce plânge, de ce îi greşesc atât de mult şi de-abia acum ştiu… eu eram de vină, pentru că mă stresam prea tare. Acum, cu cel de-al doilea copil, îmi voi da o pauză. Voi fi mai relaxată şi ştiu… va fi mai bine!

Nu am acceptat ajutor din partea nimănui – Ştiu, mamele noastre sunt din generaţia purtarea căciuli, credinţa care ne fereşte de boli, şi acesta a fost unul dintre motivele pentru care nu am lăsat pe nimeni să mă ajute în creşterea copilului. Gândul că mama şi soacra insistau să îi pun bebeluşului mânuşi, căciuliţă mai tot timpul, să îl las să plângă, că face plămâni, mă scotea din minţi şi refuzam orice urmă de ajutor. Acum, îmi dau seama că nu mi-ar fi stricat din când în când câte o pauză. Ştiu că ele ar fi respectat măcar o parte dintre reguli, dacă le dădeam voie să petreacă timpul cu micuţul, dar eu refuzam categoric să le permit asta.

M-am bazat prea mult pe părerile experţilor – Doamne, am cheltuit atât de mulţi bani pe cărţile despre alăptare, despre îngrijirea şi somnul bebeluşului, încă aş fi putut creşte doi copii, în paralel. Ca să nu mai spun că informaţiile nu mi-au folosit mai deloc. Nu degeaba există intuiţia maternă, care funcţionează întotdeauna!

Mă panicam până peste cap – Cu primul copil urmăream toate pragurile de dezvoltare. Nu s-a rotit când trebuia, nu stătea în funduleţ când era momentul, nu a mers singur până la un an şi două luni. Acum, face cursuri de dans şi de gimnastică şi este mereu pe lista premiaţilor. Relax, mămici!

Voiam să savurez absolut fiecare moment – Îmi intrase în cap ideea că timpul trece foarte repede şi că trebuie să profit de absolut fiecare moment. Că eu trebuie să îi cumpăr prima hăinuţă, prima cană, primul biberon, prima jucărie, prima.. orice. Ştiam că timpul va trece foarte repede şi că voi avea o mulţime de regrete. Numai că… am pus mult prea multă presiune şi oboseam atât de tare, încât clipele în care mă puteam bucura de compania puiului erau cu adevărat rare. Mă bucur că voi avea ocazia să îmi schimb atitudinea, măcar acum.”, mărturisește o mamă care a trecut prin experiența primei nașteri.

Sursa