Uneori micuții ne oferă un Revelion cu adevărat fericit, hotărând să vină pe lume în ajun, ba chiar în ziua de sărbătoare. Am rugat mămicile să ne împărtășească poveștile lor la acest subiect.
Nu barza, ci Moș Crăciun
Am devenit mămică în ajunul Anului Nou de două ori: anii 2006 și 2015 i-am întâmpinat lângă leagănele nou-născuților. Fiica a venit pe lume prin cezariană la 22 decembrie, iar fiul s-a grăbit să se nască pe 24 decembrie. Cel mai mult ne temeam de două lucruri: că mă vor interna la 39-40 de săptămâni (socrul, grijuliu, s-a oferit să-mi aducă un brăduț la maternitate) și că frățiorul va decide să îi facă surorii un cadou personal, venind pe lume exact pe data de 22. Dar totul a mers ca uns: am sărbătorit ziua de naștere a fiicei, iar a doua zi ne-am internat în baza trimiterii medicului. Cât am stat la coadă mi s-a ridicat tensiunea, de aceea am fost trimisă direct în secția de nașteri, unde am stat o noapte, iar a doua zi mi s-a făcut cezariană. Totul a decurs bine, iar tăticul nostru a primit de Crăciun un cadou minunat cu greutatea de 3750 de grame și lungimea de 53 de centimetri. Acum am tot dreptul să afirm că micuții mi-au fost aduși nu de barză, ci de Moș Crăciun, pentru că am fost foarte cuminte!
Cadou de ziua de naștere
Noi cu fiul mai mare am făcut o glumă bună! Ambii ne-am născut în aceeași zi, pe 29 decembrie, cu o diferență de 17 ani. Adică am născut fiul de ziua mea. Afară erau -30 de grade, iar eu aveam 17 ani. Astăzi este ziua noastră de naștere: eu fac 37, iar fiul – 20 de ani. Uite-așa!
Legendă de familie
Această istorioară nu îmi aparține (mi-a povestit-o bunica soțului, Varvara), dar este foarte emoționantă și cu adevărat fantastică. Soacra mea s-a născut pe 1 ianuarie 1942. Știți și singuri ce timpuri erau atunci – război, foamete, incertitudine. Mai mult, nici scrisori de la soțul Fiodor nu primiseră de mult timp. Varvara era cuprinsă de gânduri negre atunci când a venit acasă cu fiica nou-născută. A doua zi, femeia a fost trezită de o bătaie în ușă. Pe prag era un bătrânel, îmbrăcat în alb. El i-a cerut Varvarei o bucată de hârtie, să își facă o țigară. Din vorbă în vorbă, Varvara i s-a plâns de soarta sa amară. Bătrânelul a zâmbit și a asigurat-o că Fiodor se va întoarce acasă viu și nevătămat. Apoi a dispărut brusc, de parcă s-a topit în aer. Varvara nici nu mai știa ce să creadă, dacă totul a fost aievea sau doar un vis. Dar ceva o îndemna să spere și să nu își piardă credința. Iar soțul s-a întors într-adevăr acasă, viu și sănătos. Iată ce legendă avem în familia noastră. Bunica se jura că este adevărată!
Thriller „Vineri, treisprezece”
Eu am născut în ajunul Crăciunului. Mai mult, era o zi de vineri, treisprezece. Și deși toate moașele insistau pe cezariana planificată cu o săptămână mai târziu, o doctoriță bătrână a decis, la ultrasonografie, să fie data de 13. Așa că în timp ce alții priveau emisiunile de Revelion și făceau salată boeuf, eu mi-am primit cadoul cel mai dorit. Să știți totuși că, pentru mulți, acea zi de vineri, 13, a fost o zi cu adevărat înfricoșătoare. Soțul i-a dat telefon mamei mele de dimineață (eu fusesem deja dusă la maternitate) și a informat-o cu o voce gravă: „E deja pe masa de operații”. Mama s-a speriat rău de tot până a înțeles despre ce este vorba, așa că ziua ei a început cu corvalol.
Totul a fost aranjat!
Toți copiii mei s-au născut în zi de sărbătoare! Fiul cel mare s-a născut de ziua în care sărbătoream prima întâlnire cu soțul. Al doilea fiu s-a născut pe 25 martie, în ajun de sărbătoarea musulmană Nauryz. Fiica mai mare s-a născut pe 25 mai, adică de ultimul sunet. Fiica cea mică a apărut pe lume pe 10 martie, adică aproape de sărbătoarea femeii, 8 martie. Iar „sărbătorita” principală s-a născut pe 31 decembrie. Am avut o naștere ușoară, sub focuri de artificii, la ora șase și jumătate seara. Deși mai târziu mi-au fost înaintate pretenții, oare chiar nu am mai putut răbda puțin, să nasc la 12 noaptea?! Țin minte și acum că spre 12 noaptea mi s-a făcut o foame de lup, însă personalul maternității nu prea avea timp de mine, era noaptea de Revelion totuși! Am fost nevoită să mă ridic singură, să cobor un etaj, în secția de patologie, pentru că maternitatea era la un etaj superior, iar înainte de asta am fost internată la patologie. Aveam un țel – să găsesc frigiderul și să iau de acolo bunătățile pregătite de ai mei pentru sărbătoare, să revin în salon și să sărbătoresc! Femeile care au născut vor înțelege că aceasta nu este chiar atât de ușor… În schimb, soțul a renunțat la tradiția de a merge la saună pe 31 decembrie. În 2009 a fost ultima sa escapadă de Revelion. Acum are altă tradiție de Anul Nou: să sărbătorească ziua de naștere a fiicei!
Dar mai târziu?
Eu am reușit să fac un cadou familiei și să nasc chiar de Revelion. A fost vesel mai ales atunci când un prieten a sunat și m-a invitat la o petrecere, iar ca răspuns a auzit: „Îmi pare rău, nu pot veni – nasc!”. „Dar mai târziu?”, a întrebat el. Ador logica bărbătească! Boțul de fericire de aproape 5 kilograme a apărut pe lume chiar înainte de Anul Nou. Toți medicii și toate asistentele s-au purtat extraordinar, niciodată nu am mai simțit atâta grijă de la sistemul nostru de sănătate. Tăticul nostru a reușit să intre în maternitate, iar eu am fost fericită, pentru prima dată, să fiu pentru el pe locul doi – fiul l-a vrăjit instant. Se mai întâmplă și minuni de Anul Nou, deși nu o să scăpăm niciodată de gluma despre păcăleala de 1 aprilie, care s-a transformat în cadou de Anul Nou!
