O întrebare pe care cu siguranță și-au pus-o mulți părinți, intrigați de universul intrauterin al bebelușului lor și dezvoltarea lui. Vederea la bebeluși începe să se formeze abia după primele 6 luni de sarcină. Abia din acel punct, ochii copilului pot percepe informații vizuale din mediul exterior.
Deși nu sunt mulți stimuli, el va putea simți luminile puternice din afara corpului. Astfel, dacă vei încerca să pui o lanternă pe burtica ta, odată cu săptămâna 22 de sarcină, s-ar putea să ai parte de o surpriză! Bebelușul va începe să lovească sau să se miște.
Cercetătorii de la Universitatea Lancaster din Regatul Unit al Marii Britanii au condus un studiu prin care și-au dorit să afle mai multe despre ce vede bebelușul în perioada intrauterină.
„Am fost capabili să explorăm utilizarea tuturor simțurilor fetale cu excepția vederii, până în prezent. Sunt multe lucruri pe care le cunoaștem despre nou-născuți și modul în care văd, dar aproape nimic despre feți înainte de a se naște.
Nou-născutul se descurcă excelent la procesarea fețelor și preferă să privească fețele umane mai mult decât orice altă formă. Prin urmare, era de la sine înțeles că ne dorim să explorăm dezvoltarea acestei preferințe înainte de naștere”, a declarat cercetătorul principal și profesorul de psihologie Vincent Reid.
Pentru desfășurarea studiului, cercetătorii au analizat mai mulți feți, în timp ce se aflau în uterul mamei. Ei au recurs la proceduri noninvazive și au luminat țesutul matern cu ajutorul unei lumini formată din trei puncte.
Punctele au fost distribuite în mai multe forme, inclusiv să imite forma chipului uman: două puncte pentru ochi, unul pentru gură.
Cercetătorii au observat că atunci când punctele erau aranjate astfel încât să imite forma umană, feții preferau să le privească mai mult decât pe orice altceva. În continuare, s-a folosit în cadrul studiului și o ecografie de tip 4D pentru a evalua și cât de mult și-au răsucit feții capul, ca răspuns la stimulii luminilor. S-a folosit același tipar format din trei puncte, însă de data aceasta inversat. Forma nu o mai imita pe cea umană, iar bebelușii nu au mai părut atât de interesați de jocul de lumini.
„Practic, avem această preferință, către uman, chiar înainte să ne naștem. Se datorează fie unor experiențe ereditare, fie unor experiențe anterioare nașterii”, a mai spus Vincent Reid.