Ce nu-ți spune nimeni înainte să naști: ”Nu credeam că voi plânge ore în șir...”

Fiecare mamă trece prin dureri sau stări mai puțin plăcute după naștere, însă cele mai multe dintre femei nu vorbesc despre asta, ci despre bucuria de a-și întâlni bebelușul după 9 luni în care l-au purtat în burtică. O mămică a scos în evidență părțile mai puțin frumoase de după naștere. A vorbit despre emoțiile care au copleșit-o, despre recuperare, care în cazul ei, a fost una foarte grea din cauza rupturii de perineu.

Ideea scrisorii pe care tânăra mămică a făcut-o publică în mediul virtual e aceea de evidențiere a sacrificiului suprem pe care mamele le fac pentru a-și aduce pe lume copilașii. Orice mamă merită respect pentru că sarcina și nașterea sunt provocări dificile care necesită mult curaj.

„M-am gândit mult timp dacă să fac sau nu această postare, dar am decis să arăt și părțile mai grele de după naștere și sacrificiul suprem pe care îl fac mamele.

Era a doua zi după ce-am născut-o pe Layla. Mâncam prânzul „delicios” pe care l-am primit de la spital, o friptura aproape arsă. Eram la început de drum, testând un teritoriu nou.

Învățam cum să alăptez omulețul micuț pe care abia l-am adus pe lume...

Purtam chiloți de unică folosință și un brâu care să-mi țină burta. Nimeni nu mi-a spus că burta de gravidă rămâne pe poziții, la fel de fermă și după ce naști.

Nimeni nu mi-a spus cât de mult voi sângera. Nimeni nu mi-a spus că voi petrece ore în șir plângând, copleșită de emoții. Îmi amintesc cum stăteam pe patul de spital și plângeam. Plângeam pentru că după o sarcină lungă, după 9 luni, mi-am adus pe lume fetița.

Plângeam și pentru că asta însemna că nu o mai pot proteja înăuntrul meu. Gândul acesta mă înspăimânta. Aveam dureri atât de mari… Nimeni nu mi-a spus că o naștere rapidă vine la pachet cu o ruptura atât de rea.

M-am rupt în toate direcțiile. În săptămânile de după naștere cu greu mergeam. Nu puteam să folosesc toaleta. Purtam acele tampoane imense. Nu credeam că voi mai fi „normală” vreodată. Soțul m-a ajutat să fac tot, absolut tot. El mă ducea la baie, mă ajuta să urc și să cobor scările.

Renunți la corpul tău pentru 9 luni. Îl faci templu pentru bebelușul tău. Treci prin travaliu și naștere. Hormonii ți-o iau razna și emoțiile te copleșesc imediat după naștere. Lași orice urmă de rușine și îi ceri soțului să te ducă la baie.

Petreci ore în sir încercând să atașezi corect bebelușul la sân pentru că îți dorești din toată inima să-l alăptezi. Știi cât de important este pentru el.

Ce e cel mai important e că femeile renunță la cine erau înainte când devin mame. Multe femei renunță la pasiunile pe care le aveau, la unele visuri, la unele planuri. Mamele își pun viața pe pauză pentru ca bebelușii să o poată trăi pe a lor. Trecem prin mii de emoții, doar ca să putem fi mame pentru copiii noștri.

Până nu de mult eram eu – distractivă, nebunatică, mereu pe drumuri. Acum sunt mama Laylei. Și mă bucur din suflet pentru asta.”