mamaplus

Kourtney Kardashian, criticată aspru pentru că și-a sărutat pe buze copilul

-
//
12.03.2020

Sora lui Kim Kardashian, Kourtney, a fost destul de mult criticată de către fanii ei de-a lungul timpului deoarece a publicat mai multe imagini în care își sărută copiii pe buze. 

În cadrul unui interviu acordat modelului Rosie Huntington-Whiteley, Kourtney a fost întrebată dacă există vreun lucru pe care nu îl regretă în viața ei, iar ea a răspuns: „Faptul că îmi sărut copiii pe buze.”

Kourtney a recunoscut că primește în mod constant critici pe seama acestui subiect: „Încerc să nu îmi consum energia pe lucrurile care nu merită. Din când în când mai răspund comentariilor negative pentru distracție sau dacă ceva chiar mă deranjează foarte tare. Nu contează ce fac, fiecare va spune câte ceva, fie că este un lucru bun sau rău.”

Ea a mai spus și ce anume o deranjează în mediul online. „Cel mai rău este atunci când primești sfaturi pe care nu le soliciți legate de cum să îți crești copiii. Nimeni nu îi cunoaște mai bine decât mine.”

Kourtney Kardashian nu este singura celebritate care a împărtășit faptul că își sărută pe buze copiii. Și alte vedete fac acest lucru, precum Hilary Duff, Jessica Alba sau Gabrielle Union.

Pe lângă acestea, David și Victoria Beckham s-au aflat în jurul unei controverse după ce au publicat mai multe imagini sărutându-și pe buze copiii, primind nenumărate comentarii de la fani care catalogau acest gest drept unul „greșit” sau „ciudat.”

mamaplus

David Beckham chiar și-a motivat acest gest, explicând că el face acest lucru față de aproape toți copiii lui. „Îmi sărut toți copiii pe buze. Mai puțin pe Brooklyn. El are 18 ani și ar putea să i se pară puțin ciudat, dar sunt foarte iubitor cu copiii,” a spus David Beckham la vremea respectivă.