Socrii, în general, sunt oamenii cu care, din start, fie ai o relație frumoasă, fie nu. Cauzele unei legături nu prea plăcute cu părinții femeii sau ai bărbatului sunt numeroase. Însă, există sfaturi eficiente care te pot ajuta în menținerea unei relații cât mai armonioase cu soacra ta. Iată o istorioară interesantă, pe care merită să o citești.
„Am auzit de curând un proverb, sau mai degrabă o variantă un pic modificată a unui proverb celebru: „În spatele oricărui bărbat celebru este o soacră căreia nu-i vine să creadă!”.
Mi-a plăcut tocmai pentru că are acea întorsătură în mijlocul frazei. Adevărul este, însă, că printre cei care vin la mine la consultații găsesc mult mai rar această problemă, decât ne dau de înțeles bancurile acestea. Sau poate am avut eu noroc. Sau poate am fost „orbit” mereu de o relație excelentă soacră-ginere, care e una dintre marile bucurii ale vieții mele.
Bunica ta, femeie binecuvântată cu multă înțelepciune, mi-a mulțumit de nenumărate ori că am luat-o pe fiica sa să-mi fie soție, şi de fiecare dată când face asta, parcă mă face s-o iubesc pe mama ta şi mai mult. Adevărul este că dacă reuşeşti să o cucereşti pe soacra ta, îți va acorda întotdeauna mai mult credit, chiar mai mult decât meriți.
Există mai multe motive pentru asta. Unul dintre ele este că, aşa cum vei vedea şi tu la vremea ta, oricine se poartă frumos cu copiii tăi îți va intra imediat la suflet. Aşa că, dacă o vei face fericită pe fiica ei, soacrei i se va încălzi inima de fiecare dată când se va gândi la voi, ceea ce pentru un părinte înseamnă marea majoritate a timpului...
Celălalt motiv pentru care vei deveni favoritul ei este că se va mândri întotdeauna cu tine, dacă îi vei demonstra că eşti un soț bun pentru fiica ei. De fiecare dată când va povesti cuiva despre cât de bine vă merge, nu va face decât să reafirme cât de deşteaptă este fiica ei pentru că te-a ales pe tine. Şi cu toții ştim că cea mai mare influență în această direcție o au mamele.
Deci, vezi, de fapt ai foarte multe lucruri în avantajul tău. Acum, nu îți pot spune exact cum să îi câştigi pe socri, pentru că fiecare situaţie e diferită. Ce pot să îți spun, însă, este că un lucru care nu strică niciodată este să profiți de fiecare ocazie pentru a le spune cât de mult o apreciezi pe fiica lor; apoi cât de recunoscător le eşti lor pentru cum au crescut-o; şi în final faptul că eşti conştient că tu culegi acum fructele muncii şi strădaniei lor. Crede-mă! Nici un părinte nu va putea reacționa altfel decât foarte bine la aşa ceva.
Desigur, există momente când gheața poate fi mai subțire şi atunci e bine să fii prudent. Iar când se întâmplă asta, e bine să-ți ții mintea ageră, inima deschisă şi gura închisă.
Cum am spus şi mai devreme, nu sunt eu cel mai potrivit în postura de a vorbi despre asta, din pricina norocului pe care l-am avut. De asemenea, mai întâlnite sunt cazurile în care mama soțului nu are o părere prea bună despre nora sa. În unele, s-a ajuns chiar la situații brutale, dar de fiecare dată au jucat un rol şi alți factori, nu numai relația soacră-noră. Iar persoanele implicate erau, de cele mai multe ori, incapabile de a se descurca într-o relație, de orice fel ar fi fost ea.
În afara acestor sfaturi privitoare la cum să porneşti cu dreptul în relația cu socrii, voiam să-ți mai împărtăşesc, parțial, o scrisoare din partea unui cunoscut, care s-a confruntat direct cu problema asta şi a reuşit să se descurce. Scrisoarea spune aşa:
„Socrii sunt tot oameni... doar că sunt oameni care au avantajul de a fi fost lângă persoana pe care o iubeşti, mult înainte să fi apărut tu în peisaj. Asta poate de la bun început să-ți dăuneze la capitolul imagine şi viceversa.
Uitându-mă înapoi la experiența mea, aş spune că, de vreme ce am plecat de la ideea că socrii sunt oameni ca oricare alții, ar trebui să te şi porți cu ei ca atare. În cazul în care chiar nu poți să-i suferi, nu te împiedică nimic să îi tratezi cu curtoazie, cel puțin, atunci când situația vă aduce unii lângă alții. Oricine are la locul de muncă, de exemplu, personaje greu de suportat şi cu toate acestea ne descurcăm. Poate că ar ajută să îi priveşti în acest fel, în timp ce te rogi ca timpul să treacă mai repede.
Alt lucru pe care l-aş încerca este să nu inițiez niciodată eu o discuție negativă despre ei. Dacă chiar sunt nişte oameni imposibili, cu siguranță soția ta va aduce vorba despre asta de destule ori, încât să te asigure că nu te-ai înşelat în privința lor. Mai ales la începutul căsniciei, câțiva de „Da, dragă...” vor fi suficienți din partea ta, atunci când vine vorba despre ei.
O necesitate este şi conştientizarea faptului că soția ta are nevoie de mai mult sprijin, întrucât a trăit în prezența lor mai mult timp decât tine. De asemenea, ar trebui să ai întotdeauna în vedere că, de cele mai multe ori, oamenii ajung să fie atât de nesuferiți din cauza unor probleme cât se poate de reale. Poate că această perspectivă te poate ajuta să-i înțelegi mai bine.
O altă necesitate este şi menținerea unui nivel de onestitate interioară, care să te ajute să accepți că este imposibil ca toată lumea să placă pe toată lumea. Poate că nici tu nu ai fi pe placul tău, dacă ai fi în locul lor. Se va crea mult mai puțină tensiune, dacă analizezi problema un pic mai filozofic şi te hotărăşti că nu vei fi un ipocrit. Ipocrizia pe termen lung poate deveni o povară grea. Şi la un moment dat te va ajunge, pentru că are un milion de tentacule, care ajung în orice colț al inimii tale. Dacă permiți acestor sentimente să se dezvolte în interiorul tău, fără să le laşi să iasă la lumină, măcar din când în când, îți vor distruge liniştea.
Dacă soțul şi soția reuşesc să-şi împărtăşească aceste lucruri la momentul şi în felul potrivit, de cele mai multe ori vor găsi şi o modalitate de a se ajuta reciproc. Iar atunci, toate lucrurile care pe alții îi îndepărtează pe ei îi vor apropia şi mai mult.”
Remarcabilă gândirea acestui om, nu-i aşa? Stai liniştit atunci când trebuie, ridică vocea numai și numai atunci când eşti obligat şi faceți amândoi aşa fel încât problemele din familie să vă întărească relația, în loc s-o slăbească.”