Uneori în viață se întâmplă așa, că ești impus să alegi: sau te umpli de cinism sănătos, sau sari de pe fix...Ei au ales prima variantă. Nu însă viața a pus familia Sveșnicov în fața acestei alegeri. Ei singuri și-au ales această soartă...Petea și Olea, un tânăr cu o înălțime de cca 2 metri, membru al unei trupe de muzică rock și o domnișoară suplă, acoperită de tatuaje, care urăște pomposul cuvânt ”caritate” – au înfiat un băiețel, căruia i-a rămas să trăiască pe această lume doar câțiva ani. ”Băieți, ați avut mare noroc – le-a spus un prieten. – Voi pur și simplu nu veți reuși să stricați nimic cu dragostea voastră. Așa că nu țineți în voi acest sentiment!. Și ei își manifestă dragostea la maxim. Și tot cinismul constă în faptul, că ei nu varsă lacrimi asupra fiului lor, ci fac ceea ce trebuie. Așa cum au făcut-o întotdeauna.
- Acum un an , noaptea mă uitam pe grupul de prieteni din rețeaua de socializare, nu aveam somn...Și am descoperit la Irina Iasina o poveste despre un băiețel, care inițial a fost înfiat la vârsta de 3,5 ani, iar peste jumătate de an l-au întors la orfelinat, pe motiv că a fost diagnosticat cu o boală incurabilă, - își aduce aminte Petea. Miopatia lui Dushenne, o degenerescență musculară, - o boală care îi afectează doar pe băieți. Ea se manifestă în copilărie timpurie – inițial ceva nu este în regulă cu mersul, băiatul obosește repede, rămâne în urmă de semenii lui...Și se termină această boală în adolescență – deja în căruciorul cu rotile sau prin țintuire la pat – de la insuficiență cardiacă sau respiratorie. Iată ce a aflat Petea în acea noapte. A ghiontit-o pe Olea care dormea și i-a spus ”Trebuie să-l luăm”.
- Am fost nevoiți să ne căsătorim, - spune Petea, - să facem reparație în apartament – până atunci la bucătărie aveam o scândură de lemn pe două taburete, nouă însă ne plăcea... Dormitorul l-am transformat în odaie pentru copil, am fost nevoit să merg la fumat pe scara din bloc; am mers la școala pentru părinții adoptivi. Și ni l-au dat pe Lioha. Cei de la adopție s-au mirat:”Noi am așteptat niște nebuni...”. Da, nebuni...Lioșa obosește foarte repede, vorbește prost, are un mers special, mușchii picioarelor umflați, pe scări coboară doar ținându-se de mână...Asta dacă te uiți atent. ”Moartea însă este inevitabilă, cum este inevitabil în scurt timp căruciorul pentru invalizi”, spune Petea și eu tresar de la faptul, că Lioșa stă alături, cu o jucărie în mîini. ”Noi nu ascundem de el nimic”. Ei nu pot să facă nimic cu aceasta...Da, sunt pastile care rețin dezvoltarea maladiei, Lioșa doarme în aparate de fixație speciale,poartă încălțăminte specială - dar această e o ancoră slabă, care în curând va fi ruptă.
Ei nu se opresc. Ei fac ceea ce trebuie să facă. O fetiță, care a suferit arsuri și i-au fost amputate mânuțele, un băiețel cu transplant de ficat, un copil cu paralizie cerebrală, familie cu miopitia lui Duchenne...Toți ei sunt copiii lui Petea și Olia. De Revelion ei au înfrumusețat un brad pentru copiii care suferă de boli neuromusculare. Acum organizează în suburbia Moscovei o tabără de reabilitare pentru cei, precum Lioșa, copii și părinții lor: cu psihologi, medici, voluntari și frigărui. Visează să deschidă o fundație.
Ei nu se opresc.Acum 8 luni pe lume a apărut Dașa, un fetiță cu sindromul Down, ”iar părinții ei au zis, că le va fi rușine să se plimbe cu ea afară”. Familiei Sveșnicov nu le este rușine: deja de 4 luni, Dașa este fiica lor. ”Broscuța mea”, - Olia nu-și poate lua privirea de la ochii ei înclinați și îi sărută și pentru viitor. Pentru a reuși...Și pentru ca să nu întârzie..