Vara este vremea concediilor. Totodată, nici o vacanță nu poate să înceapă fără valiză. La o abordare mai atentă, strângerea valizei este o știință întreagă.
Ideal ar fi ca toate lucrurile necesare să fie adunate în câteva valize. Într-o valiză de pus hainele în care vă veți îmbrăca zilnic, în altă valiză – îmbrăcămintea pentru întâlnirile de afaceri, dacă acestea urmează să aibă loc, în a treia valiză – vestimentația pentru ieșirile de seară. Totodată, nu toți au posibilitatea să călătorească luând cu ei mai multe valize. De aceea, în continuare, ne vom referi la câteva recomandări referitoare la felul în care pot să încapă toate lucrurile necesare într-o singură valiză.
Este de dorit ca să nu puneți în una și aceeași valiză lucrurile pentru femei și bărbați. În caz contrar, hainele soțului se vor îmbiba cu parfumul soției și invers. Se permite combinarea lucrurilor de care se folosesc ambii soți în cazul în care acestea nu au fost parfumate și nu au niciun miros.
Înainte de a purcede la împachetare, puneți deoparte tot ce vă gândiți să luați în deplasare. Aranjați-le, de exemplu, pe pat. Verificați dacă nu intenționați să luați cu voi lucruri care nu se combină cu celelalte. În acest caz, ele vor ocupa doar loc degeaba în valiză și le veți căra cu voi inutil. Este preferabil să alegeți articole vestimentare pe care le puteți combina, astfel – cu haine puține să aveți mai multe posibilități de asortare.
Atunci când faceți valiza este bine să puneți între haine hârtie sau polietilenă. În acest caz, la transportare, hainele vor aluneca și nu se vor fricționa una de alta. Respectiv, nu se vor șifona foarte mult. Obligatoriu urmează să împachetați în hârtie sau polietilenă asemenea lucruri cum ar fi rochiile de seară, sacourile, eșarfe din șifon și alte lucruri delicate.
Atunci când aranjați hainele în valiză, obligatoriu, verificați toate buzunarele, acestea trebuie să fie goale. Dacă uitați în buzunar, de exemplu, niște chei sau alte lucruri cu vârfuri ascuțite, ele pot deteriora îmbrăcămintea. Plus la toate, dacă respectați această regulă, cu siguranță veți evita situațiile în care biletele, cheile și banii le-ați pus din greșeală în valiză, și nu va trebui să scoateți și să puneți lucrurile repetat.
La fundul valizei se pun lucrurile grele – cărți, încălțăminte, cosmetică, lucruri care nu vă vor fi necesare pe drum. Lucrurile trebuie aranjate în așa fel încât atunci când valiza va fi în poziție verticală, acestea să nu se rostogolească în jos. Între lucrurile grele le puteți împacheta și pune pe cele mărunte – lenjerie, costum de baie și altele.
Dacă aveți o pereche de încălțăminte care se poate deteriora prin strivire, este mai bine să puneți în ele profil de încălțăminte sau să le ticsiți cu hârtie. Tocurile, de asemenea se învelesc în hârtie. Este de dorit să împachetați fiecare pantof separat. Distribuiți încălțămintea de-a lungul pereților valizei sau puneți-o într-un compartiment separat al acesteia.
Pentru a economisi locul în valiză, puteți ticsi în încălțăminte ciorapi, colanți, batiste și altele. În cazuri speciale, încălțămintea copiilor poate fi pusă în interiorul încălțămintei părinților. Dacă mărimea pantofului permite acest lucru, în încălțămintea soțului putem pune încălțămintea soției, în cazul în care aceasta este fără tocuri.
Pantalonii trebuie pliați de-a lungul săgeților. Ulterior, fără a fi împăturiți puneți-i în valiză: în interiorul valizei, puneți partea de sus, iar la exterior, lăsați deocamdată partea care nu a încăput. Următoarea pereche de pantaloni, aranjați-o în sens invers, astfel ca pantalonii să atârne de partea cealaltă a valizei. Este mai bine să aranjați pantalonii de-a lungul și nu de-a latul valizei. Când puneți în valiză celelalte lucruri, acoperiți-le cu partea pantalonilor care atârna din valiză.
Fustele și rochiile lungi pot fi aranjate la fel ca și pantalonii. Puneți-le la fundul valizei, nu le împăturiți și lăsați părțile care nu au încăput să atârne deocamdată în afară. Când veți aranja restul lucrurilor, acoperiți-le cu părțile care nu au încăput ale rochiilor și fustelor.
Înainte de a plia cămășile, încheiați nasturii, se poate și peste unul. Ridicați gulerele, în caz contrar, acestea se vor șifona. Puneți cămașa pe o suprafață plată cu partea din spate în sus, îndoiați mânecile la spate. Împăturiți cămașa în așa fel încât îndoitura să fie mai jos de linia taliei. Astfel, partea șifonată va putea fi ascunsă în pantalon. Aranjați cămășile în felul următor: una cu gulerul într-o direcție, alta - în direcția opusă.
Sacoul - cel mai delicat articol vestimentar atunci când este vorba despre transportare. Preferabil să-l puneți într-o husă, pentru că așa nu se va șifona deloc. Unele valize dispun de ajustări speciale pentru transportarea confortabilă a sacourilor. Dacă valiza dumneavoastră nu dispune de asemenea ajustări, aranjați sacoul în lung cu un umăr introdus în celălalt umăr. Mâneca nu o întoarceți. Acum puneți sacoul în lat.
Pentru transportarea cravatelor există tocuri speciale. Dacă nu aveți un asemenea toc, pliați cravata în două și strângeți-o roată. Fixați-o cu un elastic nu foarte strâns.
De asemenea, strângeți roată și lucrurile din tricotaj. Această metodă va economisi la maxim spațiul din valiză. Totodată, aranjate astfel, hainele din tricotaj nu se vor șifona.
Evident, înainte de a fi puse în valiză curelele trebuie decupate de la pantaloni și puse deoparte. Ele trebuie să fie puse în jurul perimetrului valizei, așa vor ocupa foarte puțin loc.
Aranjarea corectă a lenjeriei este importantă, în primul rând, pentru femeie. Cupele sutienului și a costumului de baie pot fi puse una în alta. Dacă adunați toți sutienii la un loc, economisiți mult loc în valiză.
Deasupra puteți pune acele lucruri de care puteți avea nevoie în primul rând: haine de schimb la drum, trusa medicală, cosmetica.
Odihnă plăcută !