Chiar dacă se întâmplă destul de rar, nașterile în mașină pot avea loc oricând. De aceea, este foarte important ca viitorii părinți să știe cum să acționeze într-o situație de urgență. Cel mai bine ar fi să își sune medicul în acel moment și să fie ghidați la telefon, așa cum s-a întâmplat și în cazul cuplului despre care vă vom povesti în continuare.

Acum câteva luni, Troy și Erika Campbell se aflau în mașină în drum spre maternitate. Prima parte a videoclipului îi surprinde pe părinți glumind despre numele fetiței, însă lucrurile s-au complicat atunci când Erika a început să aibă contracții puternice, lucru care l-a făcut pe bărbat să se panicheze. Cu doar 10 minute înainte să ajungă la spital, fetița nu a mai avut răbdare și a vrut să vină pe lume, luându-și părinții prin surprindere.

„Trebuie să împingi? Cum adică?”, a fost reacția lui Troy când a văzut că soția sa a intrat în travaliu.

„Imediat ce m-am mișcat puțin, mi-am dat seama că fetița se va naște în mașină. Să naști pe banda de urgență este înspăimântător”, a adăugat Erika.

Soții Campbell au postat filmarea evenimentului pe YouTube și TikTok, unde a fost urmărită de peste 7 milioane de oameni.

Mămica a declarat că i se rupsese apa cu puțin timp înainte de a se urca în mașină, însă nu avea dureri. Deși se aștepta ca nașterea să fie rapidă, mai ales din experiențele trecute cu ceilalți doi copii, nu se gândise că micuța Nova Marie va fi atât de nerăbdătoare să vină pe lume. Cu toate că nașterea s-a întâmplat în mașină, Troy și-a păstrat calmul, a tras pe dreapta și și-a ajutat soția să nască pe banda de urgențe. La câteva minute după naștere a ajuns o ambulanță la mașina soților Campbell, iar mama și fiica au fost transportate la spital.