Dacă te încarci cu sarcini la serviciu pentru că nu ştii să-ţi refuzi colegii sau dacă ajungi să ai grijă în weekend de câinele unui amic, în ciuda faptului că nu-ţi plac animalele de companie, ai putea avea o problemă în a spune „Nu“.
Tuturor ni se întâmplă din când în când să nu putem refuza persoanele din jur, deşi este contrar dorinţelor şi intereselor noastre. Există însă persoane care ajung să îşi sacrifice o mare parte din timp şi energie pentru că nu au niciodată curajul să spună „Nu“. Și atunci, ce-i de făcut?
Nu te simţi vinovat
Când nu dăm ascultare emoţiilor şi dorinţelor noastre, există riscul să ajungem în situaţii pe care, la un moment dat, realizăm că nu ni le dorim cu adevărat. Să refuzăm o persoană, cu atât mai mult una apropiată, nu este un lucru uşor, dar ar trebui să acordăm mai multă importanţă dorinţelor noastre pentru a putea deveni ceea ce ne dorim. Să ţinem cont de ceea ce simţim este regula cea mai importantă pentru a învăţa să spunem „Nu“.
Nu te justifica
Încercările timide ale unora de a-i refuza pe cei din jur sunt deseori o înşiruire ridicolă de scuze. Chiar dacă ai un motiv serios pentru a spune „Nu“, este suficient să spui „Nu pot să te ajut pentru că nu am timp“ în loc să apelezi la o explicaţie complicată precum „Nu pot să te ajut pentru că trebuie să merg la o rudă care are o problemă ce trebuie rezolvată neapărat în seara aceasta“.
Propune o alternativă
Dacă cineva are nevoie de ajutor şi ai vrea să-i spui „Nu“, te vei simţi mai puţin vinovat dacă îi oferi o altă rezolvare pentru problema cu care se confruntă. Poţi, de exemplu, să orientezi persoana în cauză către o alta, mai potrivită decât tine pentru soluţionarea unei chestiuni.
Evită exprimările vagi
Refuzurile făcute pe un ton scăzut, însoţite de o explicaţie vagă nu au, de regulă, nicio greutate în faţa unui interlocutor. Replici precum „Nu prea aş avea timp să te ajut“ sau „Poate că ar fi mai bine dacă ai apela la altcineva“ sunt de multe ori prea subtile pentru o persoană hotărâtă să scape de o sarcină de serviciu cu ajutorul tău.
Nu ceda complimentelor
Când, în sfârşit, ai reuşit să spui „Nu“, te poţi confrunta cu o altă problemă: persoana care îţi solicită ajutorul insistă justificând că te pricepi cel mai bine să faci un anumit lucru. Ar trebui să fii pregătit pentru o asemenea replică şi să nu cedezi unor măguliri, fără dubiu, interesate. Fii ferm şi repetă refuzul, fără a aduce justificări noi.
Sursa