Ipoteza conform căreia ordinea nașterii în familie a fraților (sau surorilor) ar avea un impact asupra dezvoltării personalității lor și chiar asupra IQ-ului și a abilităților lor nu este deloc una recentă. Controversată, susținută de către unii specialiști și criticată de către alții, este totuși o teorie interesantă.

Revenind, teoria nu e nouă: din 1920 a fost propusă de către Alfred Adler, psihoterapeut cunoscut pentru primele noțiuni extinse de psihologie individuală.

Astfel, Adler a explicat că ordinea nașterii va influența formarea personalității fraților (surorilor):

Primul născut (așadar fratele cel mai mare) care, mai în serios, mai în glumă e numit și „copilul de test”, va deveni, conform ipotezei, o persoană dominantă, responsabilă, conservatoare, cu abilități de lider. De asemenea, va fi și mai empatic cu ceilalți, deși nu prea sociabil. Toate acestea depind și de tipul de relații dintre frați și dintre părinți și copii. Unii frați mari dezvoltă o gelozie peste care trec cu greu odată ce nu mai sunt în centrul atenției; aceasta îi poate face să adopte fie rolul de copil mai matur și mai responsabil, pentru a-i face mândri pe părinți, fie să treacă printr-o regresie (adică să se poarte din nou ca și un copil mic, cerând atenția și sprijinul parental).

Copilul mijlociu va intra în competiție cu fratele mai mare – nu pentru atenția părinților, pe care inițial o are deoarece e deocamdată „cel mic”, ci pentru a dovedi că este la fel de bun și responsabil, cerând aceleași drepturi și libertăți precum cel mare. Se maturizează adesea mai repede, e ambițios și dorește să reușească tot ceea ce a reușit fratele său și chiar mai mult. Este sociabil și are în general relații bune cu părinții, care încearcă să evite cu al doilea născut greșelile făcute cu primul.

Mezinul, „cel răsfățat”, are parte odată cu intrarea în familie de toată atenția și grija părinților și chiar a fraților mai mari. Este și va rămâne într-o anume măsură „bebelușul”. Însă aceasta îl va face mai puțin independent, mai puțin responsabil („scapă” adesea fără mustrări parentale când face boacăne pentru că e „ăla micul”). Este foarte deschis și sociabil și are de multe ori succes în cariera aleasă deoarece se bucură de sprijinul părinților, ce-l încurajează să facă ce vrea în viață (cel mai des, frații mai mari sunt „orientați” spre cariera dorită de părinți, cel mic e lăsat să aleagă liber).

Cum rămâne cu copilul singur la părinți? Este și el răsfățat, primește fără a trebui să intre în competiție cu întreagă afecțiune și atenție (din nou, depinde de tipul de relații în familie). Se sugerează că e mai egocentrist deoarece nu a trebuit să împartă nimic și este mai puțin empatic și sociabil.

Este dificil de spus cât adevăr există în spatele acestei teorii, mai ales dacă aducem în discuție și partea cu IQ-ul: un studiu a arătat, spre exemplu, că frații mai mari tind să aibă un IQ mai mare în urma testărilor. Oricum, personalitatea este influențată de un complex de factori – ordinea nașterii în familie poate juca un rol, însă în mod sigur nu este printre cei mai importanți.

Sursa

Familie
copii
naștere
studiu