Totul pare perfect, el o iubește la nebunie, dar după o anumită perioadă îi dă papucii, fără explicații. Nu o singură dată am fost martori la astfel de povești amoroase. Care sunt cauzele? Ne explică specialiștii!
1. Simt că relația este o povară emoțională
Fiecare relație se dezvoltă cu ajutorul a doi oameni care au propria viață și propria fericire, dar își unesc viețile și se fac fericiți reciproc. În relațiile care funcționează, partenerii nu depind unul de altul pentru fericirea lor, ci aduc fericirea în relație. Însă relațiile se pot transforma în capcane emoționale co-dependente, în care partenerii încearcă să își extragă fericirea din relație. Dacă se întâmplă acest lucru, bărbații se simt împovărați cu sarcina de a le face fericite pe partenere. Acest tip de dinamică într-o relație este unul toxic, în cele din urmă unul dintre parteneri sau chiar ambii obosind să preia responsabilitatea pentru cealaltă persoană.
2. Relația este predominant negativă
Un bărbat își va dori să rămână într-o relație dacă se simte bine. Asta nu înseamnă că va renunța la relație când lucrurile încep să nu mai meargă, ci va rămâne alături de persoana pe care o iubește și va încerca să rezolve problemele. Dar dacă lucrurile devin negative pentru o perioadă prea lungă de timp și este resimțit efortul de a rămâne împreună, bărbații și femeile nu vor mai putea continua.
Acest tip de negativitate va face ca relația să se destrame.
3. Obiectivele pe termen lung sunt incompatibile
Într-o lume perfectă, oamenii ar fi sinceri cu privire la ceea ce vor de la viață din primul moment. Poate că el vrea copii, iar ea nu se vede mamă. Poate că el vrea să trăiască în locul în care a crescut, iar ea vrea să călătorească în toată lumea. Poate că el vrea să economisească și să se pensioneze la 50 de ani, iar ea își trăiește viața și vrea să lucreze pentru mai mult timp. Dacă sunteți deschiși cu privire la deciziile importante încă de la începutul relației, veți putea să salvați timpul petrecut până când aflați că aveți obiective incompatibile. Iar dacă ambii parteneri nu pot ajunge la un compromis cu privire la o problemă importantă pentru ei, s-ar putea ca relația să nu mai meargă, cu toate că partenerii încă se iubesc.
Sursa: eva.ro