În luna martie celebrăm femeia, iar 8 martie este o zi importantă pentru femeile dragi din viața noastră. Astfel ne aducem aminte de lupta pe care reprezentantele sexului frumos au dus-o în trecut pentru a-și câștiga drepturile. Ziua Femeii este celebrată în 63 de state din întreaga lume, în moduri inedite.
Istoria Zilei Internaționale a Femeii începe încă din 1910, iar prima recunoaștere internațională vine la Copenhaga, din partea Internaționalei Socialiste.
Prima Zi Internațională a Femeii s-a ținut la 19 mai 1911 în Germania, Austria, Danemarca și în alte câteva țări europene. Data a fost aleasă de femeile germane pentru că, la aceeași data în 1848, regele Prusiei a trebuit să facă față unei revolte armate și a promis că va face o serie de reforme, inclusiv introducerea votului pentru femei.
În cultura modernă, în ziua de 8 martie este un bun prilej și un obicei pentru bărbați de a dărui femeilor din viață lor – mame, soții, prietene, fiice, colege etc. – flori și cadouri simbolice.
În anumite țări, precum Republica Moldova și România, ziua de 8 martie este sărbătorită și ca Ziua Mamei, motiv pentru copii de a dărui mamelor și bunicilor cadouri.
În Armenia, după căderea Uniunii Sovietice, sărbătorirea Zilei Internaționale a Femeii a fost abandonată, iar ziua de 7 aprilie a fost declarată Ziua Frumuseții și a Maternității. Cu toate acestea, armenii au continuat să sărbătorească ziua de 8 martie ca Ziua Internațională a Femeii, așa încât, după discuții publice asupra celor două „Zile ale Femeii”, s-a hotărât recunoașterea și sărbătorirea a ceea ce se numește „Luna Femeii” (perioadă dintre 8 martie și 7 aprilie).
În Italia, sărbătorirea zilei de 8 martie este marcată de bărbați prin oferirea de mimoze galbene doamnelor. Același obicei îl întâlnim și în Albania și în Rusia, aici dăruindu-se și ciocolată.
În Portugalia există obiceiul ca doamnele să sărbătorească între ele această zi, organizând diverse petreceri.
În Pakistan, în ciuda restricțiilor de ordin religios și cultural cu care se confruntă, femeile active profesional sărbătoresc în fiecare an Ziua Internațională a Femeii și lupta lor continuă pentru drepturi egale.
Ziua de 8 martie este sărbătoare oficială în: Albania, Algeria, Angola, Armenia, Australia, Azerbaidjan, Bangladesh, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Brazilia, Bulgaria, Burkina Faso, Cambodgia, Camerun, Chile, China, Columbia, Cuba, Croația, Cuba, Cipru, Danemarca, Eritreea, Finlanda, Georgia, Grecia, Guineea-Bussau, Islanda, India, Italia, Israel, Laos, Letonia, Kazahstan, Kosovo, Kirghizstan, Macedonia, Madagascar, Malta, Mexic, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Siria, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan, Vietnam și Zambia.