Perioada pubertății este delicată și pe alocuri complicată, fiind marcată de multiple schimbări hormonale. În același timp, părinții sunt copleșiți de felul în care copiii lor se maturizează atât fizic cât și emoțional.
Ca părinți, avem un rol extrem de important în dezvoltarea copiilor noștri, ajunși la pubertate. Un prim pas ar fi să ne amintim cum am fost noi în adolescență, ce probleme am depășit la acea etapă și ce ne-au comunicat părinții la acea vreme. Evident, unele lucruri ne-am fi dorit să le aflăm atunci de la părinții noștri și tocmai de aceea ar trebui să ne dăm seama care sunt ele și cum le-am putea explica adolescenților noștri.
Pentru unii părinți, discuțiile pe teme pe care le presupune trecerea în această etapă a vieții rămân, din nefericire, într-o zona tabu, din care, eventual reușesc să iasă doar pentru a da informațiile esențiale, dar mult prea vagi.
Gândul că trebuie să discuți cu propriul copil despre sex și despre aspectele corelate cu această temă nu este prea confortabil. Și asta ne face adesea să trecem poate cu prea multă ușurință peste detalii importante pe care ar trebui să le discutăm cu adolescenții înainte ca ei să le afle în alte moduri, uneori brutale sau dificil de înțeles.
Cu siguranță există și părinți care discută despre asta cu adolescenții lor, însă sunt foarte puțini...
Discuțiile despre igiena intimă sunt minimalizate la maxim
În acest context, al unei pudori inexplicabile, peste care ar trebui poate să ne impunem să trecem, spre binele copiilor noștri, discuțiile despre igiena intimă la vârsta pubertății sunt și ele adesea, dacă nu trecute cu vederea, minimalizate la maxim. Cu toate acestea, în ciuda opiniei generale, care asociază discuțiile despre igiena intimă cu cele despre sex, o conversație pe aceasta temă, a igienei feminine este adesea chiar foarte ușor de purtat și foarte confortabilă atât pentru mamă, cât și pentru fiică.
Pentru a o pregăti, ai putea începe printr-o revizuire a propriilor obiceiuri de igienă intimă. Pentru tine au devenit, cu siguranță, de-a lungul anilor o rutină… Este însă important să conștientizezi faptul că pentru fiica ta sunt lucruri noi, care o derutează și dau adesea un puternic sentiment de jenă. Încearcă să treci peste propriile prejudecați de orice natură și fă-o să se simță confortabil în discuția pe care o aveți. Dă-i toate detaliile necesare despre ceea ce trebuie să facă, oferindu-i soluții pentru eventuale situații critice în care s-ar putea simți jenată. Explică-i nu doar detaliile fizice, ci și faptul că stresul ei este absolut normal, atunci când vine vorba de aceste aspecte intime. Trebuie să o faci să aibă încredere în sine și să înțeleagă că ceea ce i se întâmplă face parte din evoluția firească a unei femei, că nu este nimic în neregulă cu corpul ei și că nu trebuie în niciun caz să se simță… murdară.
Dacă ești mămică de pre-adolescentă și ai încă îndoieli asupra propriei capacități de a face față unei astfel de discuții, despre igiena intimă, și despre alte aspecte legate de vârsta pubertății, poate că ar fi timpul să renunți la ele. Orice zi poate fi ziua în care poți începe această conversație delicată. Poate, chiar azi, de ce nu?