Efectele benefice ale cireșelor pot fi enumerate la nesfârșit. Ele sunt extrem de bogate în minerale, printre care și potasiu, deficitul căruia provoacă copiilor mai mari de 3 ani, durere la mușchii pulpei piciorelor.
Cireșele conțin și calciu din belșug, care are efecte benefice pentru întregul sistemul musculo-scheletic și al dinților. Fier, sodiu, magneziu, fosfor, iod, crom, nichel, fluor, siliciu, zinc, cobalt, mangan, cupru - fiecare dintre aceste minerale se conțin în cireșe și au un rol foarte important pentru organismul copilului.
Cireșele - o explozie de vitamine!
Aproape fiecare fruct sau legumă abundă în vitamine, doar că în fiecare dintre ele se conține o anume combinație. Cireșele sunt renumite pentru conținutul sporit de vitamina C, PP, caroten, B6 și B1. Acestea mai conțin pectină, acid malic și carotenoizi.
Cum să alegem cele mai bune cireșe
Principiul în alegerea fructelor sau legumelor este unul singur: cu cât fructul are o culoare mai intensă, cu atăt conține mai mulți nutrienți. În cireșele de culoare întunecată se conține mai mult fier și de obicei sunt și cele mai suculente. Câteva cireșe înainte de masă, constituie un mod foarte bun, absolut inofensiv, de a-i crește pofta de mâncare a unui copil. Cireșele mai au și un efect pozitiv asupra sistemului imunitar al copilului.