Gelozia este posibilă nu numai în cuplu așa cum cred unii, ea apare și în cadrul prieteniilor între persoane de același gen dar și în familie, între frați sau se poate naște și în contact cu prieteni ai mamei sau tatălui. Dacă reușești să îl ajuți să facă față acestui sentiment încă din această perioadă, el va primi o lecție importantă care îi va fi de folos și la maturitate.

Simptomele geloziei

Copilul care simte gelozie, fie din cauza unuia dintre frați, fie din cauza unei alte persoane care petrece mai mult timp cu mami sau cu tati, poate avea comportamente diferite. Un copil poate reacționa la gelozie făcând tot felul de năzbâtii și scoțând diferite sunete pentru a atrage atenția. Nevoia de atenție și afecțiune este principala cauză a apariției geloziei. Alt copil poate deveni foarte atașat de copilul sau persoana pe care este geloasă și poate avea gesturi de afecțiune vădite față de persoana în cauză. Un alt comportament poate fi cel la polul opus, și anume, indiferența totală față de persoana față de care simte gelozie.

Cum faci față geloziei?

În niciun caz să nu îl cerți pentru felul în care își manifestă gelozia. Nici el nu știe exact de ce simte ce simte. Dacă ți-ai dat seama că este vorba despre gelozie, ajută-l să exprime și să conștientizeze acest sentiment. Poți face asta cel mai bine, dacă îl iei în serios atât pe el, cât și sentimentul lui. Să știi că, chiar dacă este doar un copil, sentimentele lui sunt la fel de reale și puternice ca și ale unui adult.

ATENȚIE! Dacă nu iei în serios și nu discuți despre aceste manifestări acum, mai târziu, s-ar putea ca micuțul tău să dezvolte o stimă de sine scăzută, să se simtă inferior altor persoane care reușesc să atragă atenția, sau dimpotrivă, să caute obsesiv în viață să atragă atenția în cercurile sociale în care se va afla, sau atunci când va simți gelozie.

Cum eviți apariția geloziei?

1. Învață-l respectul!

Trasează limite între frați și insistă să se respecte reciproc. De exemplu, spune-le copiilor tăi de ce este important să întrebe înainte de a împrumuta un obiect care nu le aparține, sau de ce trebuie să bată sau să întrebe dacă pot intra unul în camera celuilalt.

2. Oferă în mod egal... orice!

Fii atentă să pui mâncare în mod egal în farfurii sau aceeași cantitate de suc sau apă în căni. Dacă ai pus din greșeală mai mult la unul și celălalt copil te întreabă de ce nu i-ai pus la fel, spune-i că nu ai fost atentă și mai pune-i. Dă-le dreptul în mod egal la a-și exprima sentimentele, la a se plânge de cineva, la a alege ce să mănânce la prânz sau ce desene animate să urmărească în seara asta.

De asemenea, cumpără-le cadouri asemănătoare și în mod egal. În genere, ai grijă să nu difere prea mult jucăriile ca preț sau utilitate, și încurajează-i să le împrumute între ei.

3. Nu face comparații!

Comparațiile pe care le făceau părinții între noi și alți colegi de clasă sau alți copii de la bloc ne dureau enorm. Mereu altul era mai bun, mai silitor, mai capabil. Acest lucru ne-a făcut să ne pierdem mult din stima de sine și din încrederea în noi.

Este foarte important să le recunoști meritele, calitățile, precum și comportamentele pozitive și pe cele negative, dar fără să faci comparații. Arată dragoste în mod egal și mai ales, arată-le și explică-le chiar, în cuvinte, că îi iubești pe fiecare la fel, nu pentru ceea ce fac, ci pentru ceea ce sunt.

Sursa