Părinții au montat o cameră de supraveghere în dormitorul celui mic încă de când acesta s-a născut, pentru a-l supraveghea mai bine pe timpul nopții. Există monitoare de bebeluși doar cu funcție vocală, dar există și unele ceva mai inteligente, ce au cameră de supraveghere. Era o noapte oarecare atunci când Kiara, o tânără mama din Melbourne (Australia) și-a adormit bebelușul, apoi a decis să se retragă în dormitorul ei, ca să se odihnească puțin. La un moment dat, în liniștea deplină ce a cuprins casa, cei doi părinți au putut auzi un sunet bizar, ce le-a dat fiori și o sperietură de zile mari.

„Stăteam în pat alături de Daniel, partenerul meu, dormeam. Era liniște și întuneric. Apoi, cât se poate de clar, am auzit totul, o voce puternică de bărbat, o voce pe care nu am putut s-o recunosc. În mod clar nu aparținea vreunei persoane din anturajul meu. L-am auzit cât se poate de clar cum i-a spus bebelușului nostru că e drăguț”, a povestit femeia.

Fără să mai stea pe gânduri, părinții au sărit din pat și s-au apucat să verifice frenetic fiecare încăpere a casei, pentru a se asigura că nu se află vreun străin în locuință. Totuși, Kiara a dezvăluit faptul că încă de atunci i-a zis partenerului său că totul are legătură cu camera de supraveghere din camera copilului.

mamaplus

Kiara și partenerul ei s-au asigurat, atunci când au cumpărat monitorul de bebeluși, că folosesc o parolă sigură, care nu poate fi spartă. Iată totuși că, cineva a reușit să aibă acces de la distanță la dispozitivul din camera copilului.

Ea a mai explicat faptul că nu a fost prima oară când i s-a părut că aude sunete bizare în timpul nopții. Tânăra mamă a dus monitorul de bebeluși la magazinul de unde l-a cumpărat și a relatat incidentul.

Ulterior, australianca a dezvăluit că va renunța la genul acesta de gadget și va alege, cel mai probabil, un monitor de bebeluși doar cu funcția de voce, fără cameră de supraveghere.