Află cum te influenţează astrele, atunci când vine vorba de calităţile tale de gospodină!
Sunt femei care spun că se relaxează făcând curat în casă, şi sunt femei care ar prefera să facă orice altceva în locul curăţeniei. Poate nu îţi dai seama, dar astrele ne influenţează chiar şi calităţile acestea. Iată, aşadar, ce fel de gospodină eşti, în funcţie de zodie!
Berbec
Eşti o tipă activă, căreia îi place să fie cea mai bună pe toate planurile - şi acasă, şi la serviciu. Chiar dacă ai un job care te solicită destul de mult, eşti o gospodină bună, care îşi face timp şi pentru curăţenie, şi pentru gătit, şi pentru alte activităţi ce ţin de casă. Tu pur şi simplu urăşti plictiseala.
Taur
Tu ai prefera să stai tolănită pe un şezlong, la soare, tot timpul anului, dacă ar fi posibil. Chiar dacă eşti pasionată de ceea ce faci, nu prea îţi place să munceşti nici acasă, nici la serviciu. Dar, pentru că eşti conştientă că nu se poate altfel, te descurci acceptabil. Mai exersează cu gătitul!
Gemeni
Pentru că eşti o fire creativă, îţi place să-ţi redecorezi casa ori de câte ori ai ocazia, dar, între noi fie vorba, cam aici se opresc calităţile tale de gospodină. Preferi să angajezi pe cineva să facă curat şi să comanzi ori să cumperi mâncarea.
Rac
Tu eşti foarte ataşată de casa ta, iar asta te face din start o gospodină bună. Păcat că nu ai suficientă răbdare şi te plictiseşti destul de repede. Altfel, ai fi gospodina perfectă!
Leu
Eşti una dintre cele mai bune gospodine ale zodiacului, dar asta nu-i ceva surprinzător pentru tine. Eşti obişnuită să fii cea mai bună în tot ceea ce faci, aşa că treburile casnice nu sunt un obstacol în calea ta.
Fecioară
Pe cât de inteligentă eşti, pe atât de leneşă şi nepricepută la treburile casnice! Ai încercat de vreo două-trei ori să faci câte ceva prin casă, dar pentru că nu ţi-a plăcut prea mult, ai renunţat. Tu poţi sta foarte bine chiar şi o lună întreagă fără să faci curat în casă...
Balanţă
Eşti prea nehotărâtă, chiar şi atunci când vine vorba de treburile casnice. Pe de o parte, ai vrea să faci multe, dar pe de altă parte, preferi să stai tolănită pe canapea şi să te uiţi la un serial. Mai bine stai nemâncată decât să te apuci de gătit!
Scorpion
Eşti foarte dedicată când vine vorba de activităţile gospodăreşti şi asta deoarece eşti foarte ataşată de casa ta şi de familie. Tu eşti genul de femeie care face prăjituri în fiecare duminică şi care aspiră casa de cel puţin trei ori pe săptămână.
Săgetător
Nu eşti o gospodină perfectă, dar măcar te străduieşti. Recunoaşte, ce faci tu se numeşte mai degrabă ordine, decât curăţenie. Dacă ai avea suficiente resurse financiare nu ai mai pune mâna pe aspirator în viaţa ta!
Capricorn
Îţi pasă de casa ta şi faci curat ori de câte ori e nevoie, dar mai degrabă din obligaţie decât de plăcere. Chiar dacă nu prea te poţi numi gospodină, eşti pe drumul cel bun!
Vărsător
Pentru tine treburile casnice nu există. Există, în schimb, părinţi, iubit, femeia care face curăţenie, eventuali colegi de apartament. De ce ţi-ai pierde timpul, atât de preţios, cu astfel de lucruri minore?...
Peşti
Nu te poţi numi gospodină, dar eşti o femeie căreia îi pasă de casa ei. Faci cumpărături, găteşti uneori, faci curat măcar o dată la două săptămâni. La fel ca nativele din capricorn şi tu eşti pe drumul cel bun. Dar străduieşte-te mai mult!