Cetățenia copilului dumneavoastră depinde de cetățenia pe care o aveți dumneavoastră, părinții copilului și, de asemenea, de țara în care a venit copilașul pe lume. Automat, copilul devine cetățean al Republicii Moldova dacă măcar unul dintre părinți este cetățean moldovean. Dacă părinții copilului sunt cetățeni străini, iar bebelușul a venit pe lume în Moldova, el, de asemenea, poate primi cetățenia Moldovei.
Dacă sunteți cetățean al Republicii Moldova și doriți să înfiați un copil care nu are cetățenie, copilul dumneavoastră, automat, devine cetățean moldovean. Dacă în familia dumneavoastră unul dintre soți este cetățean al RM, iar altul este cetățean străin, atunci, împreună trebuie să decideți care cetățenie o alegeți pentru copil. În cazul în care copilul are 14 ani, el trebuie să-și dea acordul.
Acum vă dăm o veste bună, în Moldova a fost aprobată legea cu privire la dubla cetățenie. Asta înseamnă că, în cazul în care unul dintre părinți este cetățean străin, iar altul – cetățean al RM, copilul, automat, primește cetățenia Moldovei și, în același timp, poate primi cetățenia țării de unde este originar cel de-al doilea părinte. Totuși, pentru aceasta este necesar să consultați legislația țării cu pricina pentru a vă convinge că și acolo este permisă cetățenia dublă.
În cazul în care copilul, părinții căruia sunt cetățeni moldoveni, se naște pe teritoriul altui stat care permite acordarea cetățenii pentru copiii născuți în granițele sale, din nou, copilul va avea dreptul să aibă cetățenie dublă. Iar cetățenia dublă, întotdeauna, oferă mai multe posibilități de cât una singură.