Adopția este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care un cuplu le poate face. Indiferent dacă vă gândiți să adoptați pentru că nu puteți avea proprii copii sau pur și simplu vreți să-i oferiți unui copil un cămin și șansa de a avea o familie, posibilitatea de a adopta vă va împlini ca părinți și vă va aduce toate satisfacțiile dar și toate grijile pe care un copil le presupune. 

mamaplus

Când îi spunem copilului că este adoptat?

Specialiștii consideră că cel mai eficient este ca discuția despre adopție să fie purtată cât mai repede. Un copil de trei ani, cu siguranță, nu va putea înțelege întreg conceptul, dar se va obișnui cu acest termen, care încetul cu încetul va deveni un termen familiar și nu străin. 

Iată câteva moduri de discuție pe această temă: “Folosiți cuvântul adopție de la început” vă sfătuie psihologul american Goodman. “Dacă nu vorbiți despre adopție li se va părea că adopția este ceva greșit. Și cu cât amânați momentul, cu cât copilul e mai mare, cu atât riscul de a vă respinge când află că este adoptat, crește”.

Care este vârsta ideală?

Vârsta de patru ani este considerată a fi vârsta ideală când puteți începe discuțiile despre adopție. Termenul îi va deveni familiar și va începe să pună întrebări. 

Cum îi spunem?

  • Fiți explicit. La vârsta de trei sau patru ani copilul nu va putea înțelege ce înseamnă acest act de adopție. Dacă îi spuneți că a trebuit să faceți numeroase formalități, va rămâne la fel de nedumerit. Adaptați-vă modul de a explica ceva potrivit vârstei copilului. Puteți folosi cărți pentru copii (Degețica este o poveste care vă poate ajuta în acest sens) pentru a începe discuția. Un copil care vede un personaj dintr-o poveste și poate vorbi despre faptul că acel personaj este adoptat de o familie iubitoare se va putea transpune în pielea acelui personaj când îi veți spune că și el este adoptat. Nu își va pune problema că este diferit de toți ceilalți copii. Dacă ceea ce știți despre el, poate supăra copilul (părinti violenți, alcoolici, certați cu legea, cu mai mulți copii dintre care au renunțat doar la al dumneavoastră) nu e nevoie să îi oferiți toate aceste informații dar încercați să nu-i mințiți.
  • Atitudine deschisă. Trebuie să aveți o atitudine deschisă față de copil și să nu refuzați răspunsul la anumite întrebări. Explicați-i de ce lucrurile în familia voastră stau diferit. Nu vă așteptați că tot ceea ce veți spune va fi primit cu mare bucurie. Copilul va suferi un șoc și are nevoie de timp să se obișnuiască.
  • Fiți voi cei care deschid discuția și nu copilul. El trebuie să afle de la părinți că este adoptat. Lasăți-l să-și manifeste emoțiile și ajutați-l să înțeleagă de ce a trebuit să treacă printr-un astfel de proces.

Este important să îi oferiți copilului  cât mai multă afecțiune și dragoste pentru a se simți într-adevăr ca într-o familie. Vorbiți cu cei din familie și explicați-le  situația prin care treceți, deoarece aveți nevoie de susținerea lor. Copilul va simți dacă nu este bine primit de cei din jur.

Sursa