Dintotdeauna au existat discuții dacă bărbații preferă sânii mari sau mici și care sunt motivele din spatele preferințelor. Studiile arată că totul stă la baza câștigurilor financiare. Mai exact, două studii sugerează că bărbații bogați preferă femeile cu sâni mici, în timp ce bărbații săraci preferă sânii mari.
Psihologii Viren Swami și Martin Tovée, autori studiului, au investigat dacă accesul bărbaților la resursele financiare influențează preferințele pentru mărimea sânilor. Așadar, au condus două experimente, iar în fiecare dintre ele au testat dacă bărbații mai puțin potenți din punct de vedere financiar preferă sânii mari comparativ cu cei care se bucurau de bunuri materiale substanțiale.
Pentru primul experiment, psihologii au explorat relația dintre securitatea financiară și preferințele bărbaților în privința dimensiunii sânilor. Astfel, au recrutat 266 de bărbați din trei zone ale Malaeziei, al căror statut socio-economic varia- scăzut, mediu și ridicat.
Fiecărui participant la experiment i s-a arătat o figură feminină animată, fiecare având o mărime diferită a sânilor. Aceștia au dat note până la cinci în funcție de nivelul fizic de atracție. Rezultatele arată că bărbații cu un status socio-economic scăzut sunt mult mai atrași de femeile cu sânii mari, comparativ cu cei care au aun statut socio-economic ridicat.
Al doilea experiment a fost privit dintr-o altă perspectivă a mărimii sânilor: aceștia semnalau capacitatea unei femei de a crește și alăpta un copil. La acest experiment au luat parte 66 de studenți universitari înfometați și alți 55 cu un apetit satisfăcut, pentru a testa dacă siguranța alimentară avea un efect asupra preferințelor lor. Aparent, bărbații cărora le era foame preferau femeile cu sâni mari, spre deosebire de ce care aveau stomacul plin și ale căror preferințe erau femeile cu sânii mici.