6 tehnici de negociere cu copilul când simți că îți pierzi mințile

Negocierea cu un copil se poate dovedi o reală corvoadă, dat fiind faptul că cei mici se pricep de minune la diverse tactici de convingere și de a-și impune punctul de vedere. Îți oferim în continuare câteva exemple de tehnici care îți pot fi de mare ajutor în momentele în care simți că îți pierzi mințile.

Deși îți dorești cu putere să îți convingi copilul de un anumit lucru, adevărul este că nu trebuie să pornești întotdeauna de la dorința de a câștiga. Nu este vorba despre afaceri de milioane de dolari, ci despre creșterea unor ființe umane bine adaptate. Sunt însă multe situații în care complianța copilul este imperioasă, de exemplu, să mănânce, să se spele sau să meargă la culcare. Acestea necesită artileria grea, dar nu te vor transforma într-un părinte mai prost, dimpotrivă.

1. Negocierea cu un terorist

Trebuie să recunoaștem că negocierea cu un copil se aseamănă în mare măsură cu cea pe care o porți cu un terorist. Mai ales când vine vorba despre copii de vârstă mică sau adolescenți. Iată și alte asemănări care cu siguranță ți-au scăpat din vedere: emit pretenții care sfidează bunul simț, îți ignoră logica și rațiunea (indiferent de cât de inteligent ești), sunt emoționali, radicali și veseli, au scopuri și obiective pe care nu le vei putea atinge vreodată, au preferințe specifice, dar care se schimbă în mod constant, sunt dornici să vă distrugă pe ambii (dacă situația cere), sunt înzestrați cu un timp și energie aparent nelimitate pe care și le dedică negocierii. Cum negociezi cu un terorist? La fel ca și cu restul oamenilor. Descoperi ce își dorește fiecare dintre voi să obțină și găsești o soluție să atingi acele nevoi. Deși nu pare logic să negociezi cu teroriștii, sunt multe cazuri în care un rezultat agreabil pentru amândoi încurajează discuția, gândirea critică și buna înțelegere. Gândește-te că nu negociezi pentru ca copilul tău să piardă, ci pentru o situație convenabilă pentru ambele părți. Vei ști că ai reușit dacă amândoi zâmbiți la final.

2. Încearcă să înțelegi de ce copilul tău este necooperant

Poate părea o sugestie de la sine înțeleasă, însă adevărul este că pur și simplu cei mai mulți părinți pornesc de la premisa că cei mici sunt nerezonabili. Dar nu ar strica din când în când să te gândești că poate chiar tu ești persoana nerezonabilă. Astfel, nu te poți aștepta de la un copil de doi ani să împartă; nevoile emoționale ale copilului pot să nu fi fost complet suplinite (copiilor le poate lipsi atenția, conexiunea, joaca sau puterea) sau poate copilul nu a ajuns încă la vârsta la care este suficient de sănătos încât să își evalueze abilitățile. Uneori copiii au convingeri legitime în limitele și așteptările pe care părinții le-au impus. În aceste cazuri, negocierea unui acord comun este esențială. Pornește de la empatie, permițându-ți să stai să aprofundezi pur și simplu sentimentele unui copil, fără să fii de acord sau să dezaprobi, aplicând judecăți logice sau încercând să îl binedispui. Doar dintr-o stare de calm copiii pot să negocieze în mod real.

3. Cei doi părinți trebuie să facă echipă

Fă un efort comun cu partenerul tău și ia în considerare includerea restului membrilor de familie sau prieteni care au de-a face cu cicăleli sau negocieri ce țin de copilul tău. Atunci când cel mic/cea mică înțelege că nu va obține un răspuns afirmativ chiar dacă te-a întrebat același lucru de cinci ori, iar pe partenerul tău de trei ori și pe bunica de două ori, va înțelege care este ideea și va renunța la tactica sa. Trebuie să te asiguri însă că toate persoanele implicate în creșterea sa țin cont de interdicțiile pe care le aveți stabilite în familie și sunt consecvente.

4. Folosește-ți vocea suavă și persuasivă

Negocierea nu implică doar calcule reci, raționale. Contează și emoțiile și relațiile dintre oamenii implicați. Atunci când ai de-a face cu copii dificili poți apela la o tehnică ingenioasă, ce presupune folosirea unei voci suave și adresarea de întrebări cu final deschis astfel încât copilul să se combată singur și să descopere cea mai bună soluție. Această voce este una calmă și rațională; atunci când radiezi căldură și acceptare, vei observa că discuțiile curg de la sine. Când intri într-o încăpere înzestrat cu confort și entuziasm ai șanse mult mai mari de a atrage rezultate pozitive. Adresează întrebări care încep cu cuvântul cum, iar tonul vocii tale este unul esențial deoarece poate fi interpretat drept acuzare sau cerere de ajutor.

5. Implică copilul în procesul de luare a deciziilor

Participarea în luarea deciziilor poate ajuta un copil să devină independent și nu doar ascultător. Un preșcolar, de exemplu, poate să decidă dacă vrea la desert mere sau pere. Un școlar este pregătit să decidă care activități extrașcolare îi sunt potrivite. Odată ce un copil poate asculta și vorbi, devine capabil să înțeleagă raționamentul din spatele gândirii părintelui. De exemplu, dacă un părinte spune copilului să se spele pe dinți și acesta întreabă de ce, răspunsul pentru că am spus eu creează o legătură de comunicare deficitară, în care se dorește doar ascultarea necondiționată. Atunci când îți dorești să obții anumite rezultate în negociere, este ideal să negociezi cu o persoană care dispune de o perspectivă vastă de interese și posedă un grad ridicat de cunoaștere de sine. Copiii pot să se dovedească extrem de inteligenți, chiar dacă nu se exprimă bine.

6. Structurează alegerile pe care le prezinți copilului

Nu în ultimul rând, structurează cu atenție alegerile pe care le prezinți copilului. În situația în care cel mic/cea mică refuză să iasă din casă, în loc să îl convingi să intre în mașină poți spune ceva de genul: este momentul să plecăm, dar când vom ajunge acolo, spune-mi ce ți-ar plăcea să faci și putem face ceva special timp de 5 minute. Poți apela și la diverse jocuri, care să îi atragă atenția de la ce îl supără. Jocul să fie structurat pe niveluri, unde nivelul 1 este să ne îmbrăcăm și cine se îmbracă mai repede trece la nivelul 2, când coborâm scările. Iar scările să le coborăm altfel, prin sărituri, de exemplu. Indiferent de momeala pe care o folosești, cheia este să permiți copilului să aibă un sentiment de mijlocire asupra unor elemente din decizie. În acest fel nu se va mai simți constrâns.