După 3 sarcini pierdute, a născut o fetiță la 41 de ani: ”Mă rugam să duc sarcina la bun sfârșit”

Povestea eroinei noastre poate motiva foarte multe femei care își doresc mult un copil și încearcă din răsputeri să-l conceapă. Angela Prepelița este originară din Chișinău și a împlinit 41 de ani pe 28 decembrie, iar în ziua de 29 decembrie a devenit mamă pentru prima oară. Un vis împlinit, după ani buni de lacrimi, trei sarcini eșuate, analize și iar analize...

Ea își dorea foarte mult un copil, iar drumul ei spre acest vis a fost foarte greu. Chiar și așa, Angela nu și-a pierdut speranța și a mers până la capăt, iar acum spune că ar mai parcurge de zeci de ori același drum, doar ca să-și țină în brațe fetița.

”Prima pierdere de sarcină a fost la 24 de ani și nici nu bănuiam pe atunci care era de fapt problema. Eram pasionată de sport, iar atunci când cariera mea a ajuns la final, am mai avut două încercări ratate. După 3 sarcini pierdute, multă suferință și emoții, eu nu am cedat și am căutat un medic ginecolog-obstetrician bun, pentru că specialistul la care mergeam eu în toți acei ani nu prea era interesat să mă ajute, chiar dacă recenziile lui erau foarte bune. Așa am ajuns în cabinetul ginecologului Elena Lupan – o specialistă minunată și un om extraordinar. Au urmat multe analize și investigații medicale, iar într-un final am fost diagnosticată cu trombofilie și sindrom antifosfolipidic.”

”Mă rugam să duc sarcina la bun sfârșit!”

După un șir de investigații medicale și un diagnostic care îi dădea mereu palpitații, Angela a văzut luminița de la capătul tunelului și cele două liniuțe pe testul de sarcină. Printre lacrimile de bucurie, ea își dădea seama însă că din acel moment avea o responsabilitate foarte mare – cea de a duce sarcina la bun sfârșit.

”Medicul mi-a prescris mai multe medicamente pe care le luam în perioada sarcinii. Primul trimestru a fost greu din punct de vedere psihologic. Îmi făceam griji la fiecare pas și îmi era frică să nu se repete povestea... Făceam ecografie aproape în fiecare săptămână. Aveam o toxicoză groaznică, însă primul screening mi-a dat mai multă încredere în mine și în copilașul ce-l purtam sub inimă. Am făcut și amniocenteza la 18 săptămâni de sarcină și chiar dacă mi-a fost cam frică, am aflat foarte multe date importante, iar rezultatele au fost satisfăcătoare.”

La 25 de săptămâni de sarcină totul s-a schimbat brusc...

Deși a reușit să călătorească și să admire locuri pitorești din Moldova în timpul trimestrului doi de sarcină, fericirea ei însă nu a durat prea mult...

”La 25 de săptămâni bucuria mea s-a transformat din nou într-o avalanșă de emoții, pentru că m-am pomenit cu niște sângerări groaznice, din cauza cărora am ajuns pe patul de spital. La ecografie mi-au spus că era vorba despre separarea parțială a placentei, însă am trecut și peste asta. Peste o săptămână povestea s-a repetat și iar m-au internat în spital. Atunci medicii mi-au zis să-mi fac bagajul de maternitate și să fiu gata pentru orice scenariu. Ne rugam cu medicul ginecolog să rezist încă puțin. Măcar până la 28 de săptămâni, apoi 30, 32... Dar, cineva acolo sus s-a gândit că am o cale prea ușoară și toată familia mea s-a infectat cu COVID-19...”

În trimestrul trei de sarcină, Angela a fost diagnosticată cu COVID-19

Femeia a ajuns din nou în spital. Lipsa medicamentelor vitale pentru menținerea sarcinii i-a dat mari bătăi de cap și după 8 zile de tratament cu antibiotice la Maternitatea nr. 2 ea a refuzat spitalizarea și a decis să continue tratamentul acasă.

”Ultima lună de sarcină a fost și mai grea. Burtica era tare ca piatra ceea ce-mi crea o senzație de disconfort continuu, mai ales noaptea. Dar, eram gata la orice dureri, doar să dau naștere unei noi vieți. Eram la evidență în Spitalul Clinic Municipal 1 și în fiecare săptămână medicii monitorizau ritmul cardiac al fătului.”

Operația de cezariană a fost programată pentru data de 30 decembrie, la 38 de săptămâni și 3 zile. Angela aștepta cu mare nerăbdare acea zi, chiar dacă realiza cât de mari sunt riscurile și în orice moment puteau începe sângerările.

”La Maternitate aveam impresia că vorbesc cu o femeie de la piață, nu cu un medic...”

Pe 28 decembrie, de ziua ei, a luat valiza și a pornit spre maternitate, cu două zile înainte de momentul mult așteptat. Îi părea că lăsase în urmă toate grijile și greutățile, însă nu era chiar așa...

”Când am ajuns la recepție, medicul de gardă nu s-a uitat nici la anamneză, nici la starea mea și timp de 25 de minute mi-a ținut morală, spunând că unde s-a mai văzut să se facă internarea în maternitate cu 2 zile înainte de operație! M-am simțit ca la piață și aveam impresia că vorbesc cu o femeie de la piață, nu cu un medic. În cele 25 de minute cât a durat monologul ei nu am fost tratată ca o pacientă, în afară de faptul că mi-au băgat două termometre sub braț. M-au petrecut până afară și mi-au permis să las bagajul ”până mâine”. ”

La ora 3 noaptea s-a trezit cu o sângerare puternică...

”Alegam panicată prin casă, fără să-mi dau seama ce puteam face în acel moment. S-a întâmplat să se separe și cealaltă parte a placentei. Ea pur și simplu a căzut. Am chemat ambulanța, am sunat-o pe doamna Elena și până am ajuns la spital, erau deja pregătiți să mă interneze, inclusiv în secția terapie intensivă. Nu puteam să cred că aș putea pierde tot – speranțe, dorințe și atâta efort, cu doar o zi înainte de cezariana planificată. Puteam să nu mai ajungem până la spital! De ce s-a întâmplat asta? Oare principiile cuiva, protocoalele și relațiile personale dintre medici pot fi mai importante decât salvarea unor vieți?”

După atâtea trăiri intense și nervi întinși la maxim, pe 29 decembrie 2020, la ora 4:29, a venit pe lume Mașa.

”Ea este universul și cosmosul meu. Le mulțumesc medicilor care au parcurs acest drum anevoios alături de mine. Pe data de 31 decembrie am ajuns acasă, iar asta e o adevărată poveste magică de sărbători.„

Angela spune cu lacrimi în ochi că și-a imaginat de mii de ori cum va fi întâlnirea cu copila ei, iar în primele zile după naștere îi era teamă că nu va reuși să se descurce cu tot ce urmează. Dragostea pentru fiica ei, dorința de a fi o mamă bună și susținerea specialiștilor au fost principalii factori care au ajutat-o să depășească acest moment.