Dacă un copil se simte văzut, valorizat, respectat, unic, nu va avea comportamente în care deranjează, se urcă pe masă, la propriu sau la figurat, pentru a obține atenție. Prin urmare, comportamentele negative ale copiilor nu sunt semne de obrăznicie, ci simptome ale nevoilor sale neîndeplinite, susține experta în pareting Urania Cremene. Gândește-te, ca părinte, că pedepsele nu își vor arăta efectul negativ imediat după ce au fost aplicate, ci atunci când copilul va ajunge la maturitate.

”Copilul tău nu te înfurie pentru că i s-a pus pata pe tine. De fapt, el nici are intenția asta, ci încearcă să-ți transmită un mesaj. Iar dacă nu reușește prin comportamente pozitive, face tot ce poate ca să-ți atragă atenția. Inclusiv să țipe, să muște, să lovească.”, susține Urania Cremene.

Așa cum menționam mai devreme, efectele nocive ale pedepselor se vor resimți toată viața:

  • Copilul va avea o stimă de sine scăzută, pe care va încerca să o crească prin anturaje nepotrivite și imitarea unor comportamente distructive.
     
  • Va învăța să mintă ca să nu te supere și să nu fie pedepsit.
     
  • Ori, poate, nu va avea încredere în tine, nici acum, nici la vârsta adultă și, ușor-ușor, relația voastră se va răci.
     
  • Există multe șanse ca el să își pedepsească copilul la rândul lui și-i va da mai departe amintiri dureroase.

Greșeala părinților apare în momentul în care confundă disciplina cu severitatea

”Dacă un copil îi dă drumul părintelui din mână și vrea să traverseze pe roșu, e firesc ca părintele să intervină. Problema nu este că părintele îl corectează pe copil, ci cum o face. Aici mulți părinți intervin cu severitate.

Fie îl amenință: „Dacă mai pleci de lângă mine vreodată, nu știu ce-ți fac!', fie îl pedepsesc: „Gata, nu mai mergem nicăieri! Ne întoarcem acasă!', fie îl zguduie și îi pun etichete: „Căscatule! Unde pleci așa, de nebun? Vrei să te calce mașinile?'. Iar, din păcate, unii chiar îl lovesc. Astfel, singurul lucru cu care rămâne copilul este reacția părintelui. O reacție bazată pe frică și furie, dar care nu este însoțită de empatie, de o explicație sau de oportunitatea de a corecta acea greșeală și de a stabili o regulă pe baza acesteia.

Atât timp cât copilul nu înțelege de ce părintele are o astfel de reacție, în mintea lui se formează convingeri inconștiente de tipul: „Nu sunt bun de nimic!' sau Mami nu o să mă mai iubească dacă nu sunt cuminte!'.”, susține Urania Cremene.

Specialista mai susține că un copil poate fi crescut cu disciplină, dar fără duritate. Însă, din păcate, „Copiii trebuie să știe de frica părinților!” este o convingere nocivă care încă ghidează viața multor familii de la noi.