Cel de-al doilea copil din familie are mai multe probleme de comportament. Se pare că se întâmplă așa în multe familii, scrie netmums.com, arătând că nu doar experiența familiilor, ci și studiile arată că cel de-al doilea copil al familiei este predispus la mai multe năzbâtii, este mai răzvrătit, iar la școală are mai multe probleme decât frații lui.
Ce face al doilea născut în acest moment? Se joacă frumos cu frații? Sau face diverse năzdrăvănii? Dacă te încadrezi la a doua variantă, află că nu ești singură. Un studiu recent, la are au participat familii din Danemarca și America, a arătat că al doilea născut dintr-o familie este, de obicei, un copil problematic. Iar dacă este băiat, cu atât mai mult.
De ce este mai problematic al doilea copil
Cercetătorul Joseph Doyle, cel care a condus studiul, spune că problemele comportamentale sunt mai frecvente în cazul celui de-al doilea copil. În cadrul studiului, s-a observat că riscul de probleme disciplinare la școală și ulterior de probleme cu legea este cu 20 până la 40% mai mare în cazul fraților mai mici, în special în al băieților. Mai exact, este vorba de poziția de al doilea născut, care nu este neaparat și cel mai mic dintre frați dacă vorbim de familii cu mai mulți copii.
Se pare că responsabilă de această discrepanță este atenția oferită de părinți celui de-al doilea născut. Nu este pentru prima dată când cercetătorii constată diferențe semnificative între frați, studiile arătând că ordinea nașterii afectează inclusiv opțiunile de carieră ale fraților.
Trei metode de a îmbunătăți comportamentul copiilor
Înainte de a te panica în fața unei astfel de vești, există totuși și câteva aspetce pozitive pe care trebuie să le știi. Experta în parenting Claire Halsey a declarat pentru Netmums: ”Indiferent dacă e vorba de primul copil, de mijlociul sau de mezin, există multe metode simple prin le poți îmbunătăți comportamentul”. Iată care sunt sugestiile ei:
- Observă-i comportamentele pozitive.”Copiii chiar își doresc să facă adulților pe plac, așa că fă un efort să observi, să acorzi atenție și să lauzi comportamentele pozitive, precum ajutorul acordat altora, actele de generozitate etc.”
- Fii tu însăți un exemplu. ”Tu ești cel mai important model din viața copiilor, iar ei îți urmăresc reacțiile și ți le copiază tot timpul”.
- Spune-le clar ce dorești. ”Regulile simple, clar exprimate, funcționează bine: mâncăm doar la masă, folosim cuvinte politicoase, ne așteptăm rândul”.
Cum să gestionezi comportamentele negative ale copilului
”Încearcă să previi comportamentele negative ale copilului menținându-l ocupat și implicat în diverse activități, oferindu-i atenție și arătându-i cât de mult apreciezi comportamentul pozitiv. Când copilul începe să se poarte urât, oferă-i puțin timp pentru a-și putea îndrepta comportamentul. În cazul în care lovește sau face rău cuiva, evident că trebuie să acționezi imediat pentru a reduce răul făcut”, spune Claire Halsey.