Majoritatea copiilor răcesc de 6 până la de 10 ori într-un an. Iar cei mici, care abia se acomodează cu grădinița, pot răci chiar și de 12 ori pe an. La fiecare contact cu un virus nou se produce îmbolnăvirea. Copilul luptă cu acel virus, iar după vindecare dezvoltă imunitate față de el. Gândește-te că așa are de luptat cu cele peste 200 de tipuri de virusuri care provoacă răceli, mai ușoare sau mai grave.
Copilul crește și descoperă lumea cu un sistem imunitar fără experiență. El se dezvoltă pe măsură ce învață să reacționeze la diverse agresiuni din mediul înconjurător. Încetul cu încetul, odată cu primii pași, apoi în primii ani petrecuți în colectivitate, el își consolidează imunitatea luptând cu virusuri, bacterii și alte microorganisme cu care vine în contact.
Nu-l poți ține sub un clopot de cristal, dar nici nu trebuie să-l lași lipsit de apărare în mijlocul microbilor. Tot ce poți face este să pui în aplicare aceste sfaturi medicale și soluții naturale care susțin sistemul imunitar al copilului.
Gustul fructelor și legumelor se învață în familie
Încă din primii ani de viață este esențial să-i oferi copilului o varietate de fructe și legume. Astfel nu doar că îi asiguri vitamine și minerale importante pentru imunitate, ci îi formezi acest obicei sănătos pentru întreaga viață. Împreună, în familie, încercați să mâncați 5 feluri de fructe și legume zilnic, în porții adaptate vârstei. Astfel, vă faceți plinul de vitamina C, betacaroten, antioxidanți, fitonutrienți care sprijină sistemul imunitar.
Mai puțin zahăr, mai multă rezistență în fața microbilor
Aportul de zahăr în exces scade răspunsul imun și crește inflamația sistemică, potrivit studiilor. Zahărul are potențialul de a reduce globulele albe din sânge. Iată încă un motiv pentru a reduce cantitatea de dulciuri.
Somnul, capital pentru imunitate
Există studii care arată că privarea de somn crește sensibilitatea la îmbolnăviri prin reducerea numărului de globule albe, celule de apărare ale sistemului imunitar. Din păcate, aproape jumătate dintre preșcolari și școlari nu dorm cât ar trebui pentru vârsta lor, adică minimum 9-10 ore de somn pe noapte. Faceți tot posibilul să instituiți un program de somn, începând de la ora 21.00-22.00.
Faceți mai multă mișcare în aer liber
Exercițiul fizic crește numărul de globule albe. Pentru a obișnui copiii cu exercițiul fizic, fiți un bun model. Faceți sport împreună ori de câte ori aveți ocazia. Câteva activități familiale plăcute și utile includ mersul cu bicicleta, drumețiile, patinajul, tenisul, voleiul. Să nu uităm că ieșind în natură veți beneficia de razele soarelui, ceea ce înseamnă mai multă vitamina D, o substanță esențială pentru imunitate.
Luați măsuri de prevenire a răspândirii microbilor
- Asigură-te că micuțul își spală mâinile des, mai ales înainte și după masă, imediat după ce ajunge acasă, după folosirea toaletei, după ce suflă nasul, strănută sau tușește. Peste 80% din bolile infecțioase se răspândesc prin mâini murdare.
- Învață-l să utilizeze batiste de unică folosință pentru suflatul nasului, pe care să le arunce imediat după folosire. Pentru strănut sau tuse este bine să folosească scobitura cotului, nu mâna.
- În cazul în care copilul se îmbolnăvește, ține-l acasă de la primele semne de boală pentru a evita contaminarea altor copii. Păstrează regulile de igienă în casă, dezinfectează suprafețele. Ai grijă ca fiecare membru al familiei să folosească propriile tacâmuri, farfurii, pahare, prosoape ș.a.
Evitați automedicația și nu presați medicul să prescrie antibiotice
Răcelile și gripa sunt boli cauzate de virusuri și nu se tratează cu antibiotice. Antibioticele sunt eficiente doar în bolile cauzate de bacterii. Însă peste 80% dintre bolile copilăriei sunt provocate de virusuri. Deci, nu pot fi tratate cu antibiotice. Administrate incorect sau în exces, antibioticele duc la apariția unor variante de bacterii care devin rezistente la tratamentele actuale.
De exemplu, o sinuzită sau o otită poate fi mult mai dificil de tratat în cazul unui copil care a fost supus adesea unor tratamente nejustificate cu antibiotice, iar când are într-adevăr nevoie, organismul lui nu mai răspunde la tratamentul standard. Așa că, ai mare grijă cu tratamentele medicamentoase administrate copilului.
Bazați-vă pe suplimente alimentare cu eficiență dovedită
Pentru a scurta durata răcelilor și a ține la distanță complicațiile, pot fi utile suplimentele alimentare pentru imunitate. Dar înainte de a administra un astfel de supliment copilului, este important să ceri sfatul medicului, să te documentezi și să alegi un produs cu eficiență dovedită.