Psihologii şi pediatrii explică de ce televizorul, protecția exagerată şi bătaia îi strică pe copii

Televizorul poate fi o scăpare pentru mamele ocupate care nu au timp să-şi supravegheze odraslele, dar asta nu înseamnă că este o soluție bună pentru educația copiilor, din contră. Specialiştii condamnă şi grija supradimensionată a unor mame, igiena exgerată sau înfofolirea micuților chiar şi atunci când nu este cazul. Cei mai buni psihologi și pediatri din România enumeră câteva greşeli de care trebuie să ne ferim în relația cu cei mici.

Creşterea unui copil este pe cât de importantă, pe atât de complexă, timp în care nu ar trebui decât să fie firească, spun specialiştii. Părinții „se plimbă” între greşeli care pleacă fie din lipsă de informație, fie din lipsă de timp. Câteodată însă părinților pur şi simplu nu le pasă de consecințele unor decizii neadecvate luate față de copiii lor.

1. Absența unor limite comportamentale, a unor reguli de minimă conduită

Prima dintre greşelile grave ale parentalității, întâlnită de specialist de-a lungul timpului, este absența unor limite comportamentale, a unor reguli minime de conduită, care au rolul de a oferi cadrul de siguranță în interiorul căruia copilul să se desfăşoare din punct de vedere comportamental.

„Limitele sunt cele care stabilesc ce este şi ce nu este permis, ce aşteptări are părintele de la copil şi ce consecințe apar când sunt încălcate. Ele reprezintă baza unei dezvoltări afective şi mentale sănătoase pentru copil. Ele stabilesc un program de viață care este indicat să fie flexibil, dar totuşi existent şi au rolul de a securiza copilul încă de la cea mai fragedă vârstă“, au explicat psihologii.

Pentru a funcționa adecvat, regulile trebuie să fie autentice (adică în acord cu principiile şi valorile după care se ghidează părinții), clare (să fie transmise cât mai accesibil copilului), flexibile, respectate întotdeauna şi în primul rând de către părinți deoarece învățarea specifică copilului este imitația. De asemenea, ele trebuie abordate şi aplicate în mod unitar de către părinți, altfel bulverseazaă copilul şi nu au efectul scontat.

„Dacă mama consideră că la vârsta de 10 ani copilul îşi poate face ordine în cameră şi stabileşte regula de a face acest lucru la finalul unei activități sau la două zile şi tatăl nu este de acord cu această regulă şi o contrazice pe mama, copilul va face ce crede, aliindu-se unuia sau altuia, sau va face ce i se cere doar uneori“, au adăugat specialiștii.

Rezultatul cel mai nociv al absenței unor limite comportamentale şi a unor reguli de la vârste fragede, care se adaptează progresiv o dată cu dezvoltarea copilului, este un comportament haotic, şi schimbător şi chiar apariția unor tulburări de comportament. Părinții se plâng cel mai adesea că nu sunt ascultați şi că au un copil iresponsabil.

2. Raportarea greşită a părinților la nevoia de independență a copilului

„Nevoia de independență este o cerință de dezvoltare, câştigarea ei treptată în funcție de vârstă, achiziții şi progrese bio-psihologice este parte din normalitatea dezvoltării umane. Astfel în mod natural de la cea mai fragedă vârstă începem să facem paşi spre câştigarea independenței şi devenirea unei personalități autonome. Recomandabil pentru părinți este să acorde copiilor atâta independență câtă au nevoie pentru a învăța despre şi din mediul în care trăiesc în baza nivelului de dezvoltare şi a vârstei pe care o are. Nici mai multă deoarece ceea ce depăşeşte posibilitățile de înțelegere şi capacitățile proprii devine stresant psihic şi dezorganizant comportamental, nici mai puțină deoarece riscăm să substimulăm copilul şi astfel el să devină nesigur, neîncrezător deoarece nu ştie ce poate şi ce nu poate să facă”, sunt de părere specialiștii.

De exemplu o fetiță de 4 ani îşi poate alege hăinuțele pentru grădiniță din două sau trei variante propuse de mama, însă este mai puțin potrivit să aleagă singură din dulapul cu haine în care se găsesc ținute de vară, toamnă, iarnă. Nu va şti să țină seama de anotimp, de timpul de afară sau de alte criterii pe care mama le consideră importante, dar cea mică nu le ştie sau, dacă le află, nu le poate înțelege. De asemenea, impunerea cu strictețe a unei singure ținute aleasă de mama care poate mai şi spune „faci cum îți spun eu că tu nu ştii pentru că eşti mică” poate avea ca efect retezarea aripilor unei expansiuni normale spre învățare.

„Independența prea mare raportată la capacitatea psihologică a copilului de a o gestiona conduce la un stres excesiv căruia nu-i face față. Rezultatul va fi: comportamente exagerate, pretenții neconforme cu realitatea sau posibilitățile, crize de protest în fața unor interdicții care vor apărea pe parcurs. De asemenea, absența unei independențe adecvată vârstei şi nivelului de dezvoltare conduce la apariția unor simptome de supraadaptare: copilul devine nesigur, temător, deoarece nu-şi cunoaşte propriile capacități, puteri şi a învățat că părinții trebuie să decidă deoarece el nu poate“, au spus experții.

3. Folosirea inadecvată a disciplinării

Este una dintre greşelile întâlnite adesea, fie prin absența acesteia, adică absența unor consecințe pentru comportamentele indezirabile, fie prin transformarea disciplinării în pedepse fizice, ori reacții verbale pline de insulte, jigniri, țipete, care afectează stima de sine a copilului şi rănesc profund emoțional.

„Mai mult, aceste măsuri educative însoțite de emoții puternice, cum ar fi furie sau agresivitatea, şi penalizate de toate manualele şi studiile de specialitate, arată copilului că aşa se exteriorizează aceste emoții negative - furia, supărarea, dezamăgirea şi el va învăța asta reacționând fie prin imitație, adică va face la fel cu cei pe care îi consideră mai slabi, fie prin inhibare - se consideră slab şi se retrage din calea provocărilor vieții. De asemenea, aceste modalități de disciplinare îi arată copilului că părintele este vulnerabil, slab şi nu poate soluționa altfel o situație problematică”, a spus Claudia Borza.

Tot aici s-ar încadra şi o altă greşeală pe care părinții o fac socotind fie că „bătaia e ruptă din Rai“, fie că „acolo unde dă mama sau tata, creşte“: pedeapsa fizică. Copilul nu trebuie lovit niciodată, oricât le-ar fi de greu părinților să-şi controleze pornirile nervoase.

O palmă scăpată din greşeală nu trebuie privită ca un precedent care poate fi repetat. Pedeapsa fizică nu impune respect, ci umilință, ostilitate sau resentimente. De multe ori, cel mic nu ştie ce a greşit, iar explicația trebuie oferită rațional oricât de tensionat ar fi contextul în care s-a produs. Bătaia afectează pe termen lung relația de încredere între copil şi părinte şi în induce celui mic sentimentul de frică sau chiar de ură. De cele mai multe ori, copilul îşi face un scop de a se răzbuna la un moment dat pe părintele care l-a lovit.

4. Alimentația

Deseori părinții au aşteptări nerealiste de la copiii lor, propriul exemplu jucând un rol important în acest sens.

„Astfel, în ceea ce priveşte alimentația este uşor să-i spui unui copil «nu ai voie să mănânci aşa ceva» iar tu ca şi părinte să cumperi astfel de produse sau, şi mai rău, să le consumi în fața lui. La fel este în cazul sucurilor, de multe ori în casă există sucuri ambalate, acestea se consumă zilnic, iar copiilor li se interzice consumul pe motiv că sunt pentru adulți. În primii ani, funcționează, însă în anii ce urmează copiii vor copia exemplul părinților mai ales în ceea ce priveşte obiceiruile alimentare nocive“, a explicat Delia Chira, medic pediatru.

Potrivit medicului bucureştean Rodica Lazăr, o altă greşeală des întâlnită, potrivit specialiştilor, este introducerea întârziată a alimentelor semi-solide. După şase luni, cerealele se pot introduce în dietă, apoi sucurile de fructe, legumele şi chiar un pic de carne este benifică dezvoltării bebeluşului. Aceste întârzieri pot duce la anemia copiilor.

5. Hiperprotecție

Pentru părinți, responsabilitatea este uriaşă şi situațiile-„limită” se ivesc la fiecare pas, indiferent de vârsta copilului. În primii ani există tendina unei hiperprotecții mai ales în ceea ce priveşte ferirea copilului de infecții, fie că vorbim de cele respiratorii fie de altă natură (digestive, boli eruptive etc.).

Psihologii recomandă ca părinții să nu-şi sufoce copiii cu un surplus de atenție în cele mai mici detalii ale dezvoltării. Un conflict minor pe terenul de joacă cu un alt copil trebuie lăsat să se desfăşoare natural, iar copilul trebuie să găsească resurse să-l rezolve independent. În acelaşi timp, pe măsură ce ajunge la vârsta adolescenței, copilul trebuie să câştige cât mai mult timp în afara „cuibului” familial. Trebuie să învețe să se simtă natural între cei de vârsta lor, să-şi formeze grupuri de prieteni. Pornirile de independență şi nevoia de intimitate, apărute mai ales în perioada pubertății, reprimate prin intervențiile repetate ale mamei sau ale tatălui sunt de natură să sufoce psihic copilul, care ar putea deveni un „rebel fără cauză“.

Medicul pediatru Rodica Lazăr susține că folosirea exagerată a şervețelelor umede este o altă greşeală pe care părinții o fac cu bebeluşii lor. Potrivit medicilor, acest mod de igienă trebuie să fie o soluție temporară, altfel, mai ales vara, pot apărea eczeme sau eriteme ale pielii.

Fierberea apei cu care copilul face baie este o altă exagerare.

„Apa de robinet, dacă nu e galbenă ca să fie evident că nu poate fi folosită, nu mai este o problemă pentru baia copilului. Doar în primele săptămâni pielea este foarte delicată”, mai spune pediatrul bucureştean, Rodica Lazăr.

6. Ore în şir în fața calculatorului şi a televizorului

Apariția posturilor de televiziune destinate copiilor a dus la creşterea semnificativă a procentului de copii dependenți de televizor; începând de la vârste fragede (uneori chiar şi sub un an) copilaşii sunt lăsați cu orele la TV, mai ales că în acest interval părinții au siguranța că stau cuminți şi nu le solicită atenția. A devenit o „modă“ de a servi masa micuților la TV, în absența acestuia orice tentativă de alimentare este sortită eşecului.

Prin propriul exemplu, părinții încurajează acest comportament.

„Se pot fixa mici reguli, prin care copilaşii să ştie exact cât timp este permis TV-ul şi acesta să nu fie asociat cu luarea mesei de exemplu. Încă din 2011 Academia Americană de Pediatrie a recomandat «interzicerea» televizorului pentru copiii sub doi ani şi restictionarea la maxim două ore pe zi pentru celelalte vârste, sperând astfel să reducă sedentarismul şi obezitatea două probleme stringente în ceea ce priveşte sănătatea copiilor. Copilaşii trebuie să învețe prin joc, prin stimulare neuro-senzorială, prin socializare cu copii de aceeaşi vârstă şi nu prin petrecerea timpului în fata tv-ului. Se ştie că privitul îndelung la TV este asociat cu probleme de comportament, agresivitate, deficit de atenție şi lista efectelor secundare ar putea continua“, a explicat Delia Chira.

Citește continuarea AICI!