O dietă necorespunzătoare în primii ani de viaţă poate avea un impact negativ asupra dezvoltării ulterioare, cauzând apariţia obezităţii, diabetului şi aterosclerozei precoce.
Necesarul de substanţe nutritive sporeşte odată cu atingerea vârstei de un an a micuţului. Acest fapt se datorează procesului de creştere intensivă şi de dezvoltare activă a creierului şi funcţiilor psihomotorii. În această perioadă, este foarte important ca organismul copilului să primească toate substanţele nutritive esenţiale şi oligoelementele necesare dezvoltării sale armonioase.
Fierul, iodul, zincul, vitaminele C şi E joacă un rol extrem de important în dezvoltarea capacităţilor cognitive şi a aptitudinilor de învăţare a copilului.
Trecerea la masa „comună”: subtilităţi
În această perioadă, majoritatea mamelor tind să diversifice alimentaţia copiilor introducând bucate „comune”, consumate de întreaga familie, fapt care, de cele mai multe ori, duce la un aport insuficient de vitamine şi minerale necesare creşterii şi dezvoltării armonioase a acestora. La această vârstă, în general, alăptatul la sân este întrerupt, laptele fiind înlocuit cu produse lactate pentru copii. Totuşi, micuţul de un anişor, al cărui necesar de vitamine şi oligoelemente poate fi comparat cu cel al unui copil de vârstă preşcolară sau şcolară, din punct de vedere fizic, nu este în stare să consume acea cantitate de hrană care să conţină o cantitate suficientă de substanţe necesare lui. Mai mult decât atât, la momentul înlocuirii laptelui matern cu laptele integral de vacă, care este un produs indispensabil în regimul alimentar al copilului, se reduce considerabil aportul de fier, zinc şi vitamina E.
Particularităţile de alimentare a copiilor care au atins vârsta de 1 anişor sunt asociate cu utilizarea activă a laptelui de vacă şi a chefirului în regimul alimentar al copiilor, în unele cazuri, consumul laptelui de vacă, depăşind cantitatea de 500 ml pe zi. În aceste circumstanţe, consumul altor produse este redus în mod semnificativ.
Laptele de vacă: „pro” şi „contra”
Majoritatea părinţilor sunt de părerea că laptele de vacă este un aliment absolut necesar copiilor de vârstă foarte fragedă. Este o afirmaţie adevărată, dat fiind faptul că laptele de vacă reprezintă o sursă importantă de calciu – un element necesar creşterii copilului. Calciul întăreşte oasele micuţului, mai ales în cel de-al doilea sau al treilea an de viaţă. Cu toate acestea, pe lângă efectele pozitive, laptele de vacă are şi o serie de dezavantaje - nivelul ridicat de calciu interferează cu absorbţia de fier si zinc, ceea ce poate duce la dezvoltarea anemiei feriprive şi slăbirea sistemului imunitar. Laptele integral obişnuit nu conţine grăsimi esenţiale, elemente indispensabile pentru buna dezvoltare a creierului copilului.
Copilul cu vârsta cuprinsă între 1-3 ani trebuie să primească zilnic 400-500 ml de produs lactat.
Produsele lactate contribuie foarte de mult la creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului, constituind o parte semnificativă din alimentaţia zilnică a acestuia. Atunci când alegeţi produse lactate pentru copiii care au depăşit vârsta de un anişor, este foarte important să luaţi în considerare astfel de particularităţi cum ar fi gustul, prezenţa tuturor vitaminelor şi mineralelor esenţiale, şi, eventual, prezenţa unor proprietăţi funcţionale suplimentare. Deci, includerea laptelui cu probiotice în dieta copiilor de vârstă foarte fragedă va asigura nu doar dezvoltarea optimă a acestora, ci şi întărirea sistemului imunitar.
Alimentaţia ideală pentru copii este laptele matern. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă pînă la 6 luni şi introducerea ulterioară a alimentelor complementare, în paralel continuînd alăptarea. Nestle susţine această recomandare.
Material oferit de compania Nestlé.
Sursa: www.nestlebaby.ru