În primii ani de viaţă, copiii sunt foarte sensibili şi influenţabili și tocmai de aceea sunt afectaţi în moduri la care adesea părinţii nu se gândesc de lucruri pe care adulţii au tendinţa să le repete aşa cum le-au auzit de la propriii părinţi.
Părinţii ar trebui să înveţe să fie mai atenţi la modul în care li se adresează copiilor, pentru că altfel vor ajunge să înţeleagă prea târziu că au produs mai mult rău crezând că procedează bine, este de părere terapeutul american de familie Zyana Morris. Aceasta a ajuns la concluzia că părinţii repetă la nesfârşit anumite lucruri care au ecou în mintea şi sufletul copiilor, dar nu unul pozitiv.
“Nu, nu putem să cumpărăm jucăria asta pentru că nu avem bani/nu ne permitem să o cumpărăm”
Părinţii consideră în mod corect că cei mici trebuie să înveţe că totul are o limită în viaţă şi că banii nu se fac singuri. Pe de altă parte, există şi alte modalităţi de a-i învăţa pe copii că viaţa este dificilă şi că trebuie să muncească din greu ca să-şi permită lucrurile pe care le doresc. Să-i spui în mod constant unui copil că nu poate avea ceea ce-şi doreşte pentru că nu există bani pentru asta, nu va face decât să-l facă să-i invidieze şi să fie gelos pe copiii sau prietenii care primesc.
O variantă mai bună recomandată de terapeut este ca părintele să-l înveţe de la o vârstă fragedă cum să economisească sau cum poate să procedeze pentru ca la un moment dat să-şi poată achiziţiona obiectul dorit. Astfel, copilul deprinde şi un obicei care îi va fi de folos în viaţă, dar mai ales nu se va simţi furios şi frustrat.
“Bravo, eşti nemaipomenit, te-ai descurcat de minune”
Părinţii fac mult prea des remarci generice despre realizările copiilor lor. Laudele care sunt adresate doar de dragul de a le spune nu le fac prea multe servicii celor mici, ci acestea trebuie să se lege de acţiuni specifice, exacte.
Copiii trebuie să înţeleagă exact la ceea ce se referă părintele atunci când sunt lăudaţi, pentru că astfel capătă sentimentul că au realizat cu adevărat ceva ce merită apreciat. De exemplu, părintele îi poate spune copilului că are un scris de mână extrem de ordonat sau că îi place modul în care a reuşit să exprime într-un desen ideea de familie, în loc să afirme pur şi simplu „am cel mai deştept copil”.
“Nu avem ce să mai discutăm/M-am săturat”
Părinţii nu ar trebui să-şi respingă copiii cu astfel de formulări atunci când sunt scoşi din sărite de comportamentul lor. Până când trec de anii adolescenţei, tinerii vor avea tendinţa de testa limitele părinţilor, pentru a vedea dacă aceştia vor continua să-i iubească, indiferent de ceea ce fac.
Îndepărtarea copilului cu astfel de cuvinte tăioase se va întoarce împotriva părintelui, pentru că în timp copilul va înţelege că nu poate să aibă încredere şi să apeleze la părinte atunci când are probleme.
“De ce nu poţi să semeni mai mult cu sora/fratele tău?”
Copiii urăsc să fie comparaţi cu fraţii sau cu prietenii lor, evident atunci când comparaţia este folosită de părinte pentru a scoate în evidenţă că el nu se descurcă la fel de bine ca celălalt. Părinţii recurg la astfel de comparaţii în speranţa că oferind un exemplu de urmat vor determina copilul să se raporteze la un model pozitiv.
Pe de altă parte, pierd din vedere că la această vârstă rivalitatea între fraţi este firească şi că nu fac decât să încurajeze lupta pentru atenţie. Studiile au arătat că acest gen de comparaţii îi determină pe tineri să se simtă incapabili să facă ceva pentru care merită să fie apreciaţi şi că dezvoltă o atitudine negativă faţă de orice tip de provocări.