Nutriționista Mihaela Bilic atenționează asupra pericolului la care sunt expuși copiii mici atunci când consumă carne de pui din comerț. Acest aliment ar trebui exclus din alimentația copiilor, pentru că ar contribui în primul rând la apariția pubertății precoce. Problema principală ține de injectarea cu hormoni a puilor. Și atunci, care este cea mai sănătoasă carne pe care ar trebui să o consume cei mici?
Dr. Mihaela Bilic recomandă carnea de porc. În schimb, ar trebui redus sau chiar evitat consumul cărnii de vită sau de pui la vârstele fragede.
”Am auzit medici care spun că la diversificare trebuie să-i dai copilului carne de curcan şi de vită. Dar porcul de ce nu? Ce are carnea de porc? Vă spun eu, nu există niciun argument contra cărnii de porc. Ba dimpotrivă: grăsimea de porc este mai puţin saturată şi mai sănătoasă decât cea de vită. Porcul nu este un animal rumegător, ci monogastric, fiind 94% compatibil cu omul. Cum digeră un copil carnea de porc nu o va digera pe cea de vită. Important este să alegi o bucată slabă de porc.
De exemplu, mușchiul de porc este mai slab decât orice bucată de carne de vită, iar muşchiuleţul este mai slab şi decât pulpa de pui. Dacă porcul este hrănit corect şi este crescut în aer liber, carnea lui are şi Omega 3.
Ani întregi nu am pus la îndoială calitatea cărnii de porc. Ne-am trezit acum să spunem, vai de mine, porc nu, dar de fapt nu ştim de ce. Este un fel de prejudecată. În cărţile de nutriţie, porcul e lăudat”, mai spunea aceasta.
Opinia unui pediatru: consumul de carne de pui în rândul copiilor duce la pubertate precoce
”La copii chiar nu este indicată carnea de pui cumpărată din comerţ. Eu fiind de formaţie pediatru, în ultimii doi ani am observat la fetiţe de un an sau chiar mai puţin că încep să le crească sânii, să li se formeze glanda mamară. Atât debut de pubertate precoce n-am avut niciodată. Explicaţia găsită de specialişti a fost că de vină este carnea de pui, pentru că la copilul mic, prima diversificare o faci cu carne de pui, iar puii sunt injectaţi - să crească mai repede - cu hormoni exogeni”, Olimpia Moigrădean, medic pediatru.