Copiii de vârstă preșcolară și elevii sunt hrăniți în cantinele instituțiilor de învățământ cu prea multe făinoase și produse de panificație. Centrul Național de Sănătate Publică (CNSP) a descoperit că lipsa unui meniu bogat în fructe, legume, carne și lactate provoacă obezitate la copii.

Meniu care provoacă obezitate în școlile și grădinițele din Moldova

Medicii din cadrul CNSP au analizat calitatea alimentației copiilor instituționalizați în perioada 2011- 2014 și au descoperit un consum sporit al pâinii, crupelor, pastelor făinoase, produselor de patiserie și uleiului de floarea soarelui. Folosirea acestora în alimentația copiilor de vârstă preșcolară și școlară de șa noi din țară depășește normele fiziologice de consum pe zi. Totodată, în meniul copiilor se constată un deficit de produse de origine animalieră (carne, pește, lapte, etc.) cât și a celor de origine vegetală.

„Alimentația neechilibrată a copiilor poate conduce la boli, una dintre ele fiind obezitatea. Astfel, în perioada anului 2014 au fost depistați în stadiu de obezitate la vârsta de 13 – 15 ani 2,5% din fete și 1,9% din băieți", scrie doctorul Mariana Tutunaru, într-un raport al CNSP.

Pe lângă meniul lipsit de diversitate, copiii suferă des de boli ale aparatului digestiv. La preșcolari, aceasta este pe locul doi printre cele mai frecvente maladii, iar la elevi – pe locul 4.

Pe de altă parte, specialiștii Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice au evaluat condițiile în care învață copiii și au stabilit factorii de risc ce le pot periclita sănătatea. Ei au descoperit că 32,4% din creșe și grădinițe nu dispun de apă caldă curgătoare, 14,8% nu au apă rece curgătoare, iar la 11,8% apă este adusă cu cisternele. În plus, nu toate blocurile alimentare din cadrul instituțiilor preșcolare dispun de secții separate de prelucrare a cărnii și legumelor.

Sursa: moldovenii.md