În fiecare an, pediatrii americani elaborează lista celor mai periculoase obiecte din casă. Ei elaborează această listă reieșind din numărul adresărilor la punctele traumatologice sau asistență medicală de urgență a părinților cu copiii lor micuți.
Specialiștii din cadrul unității de asistență medicală urgentă sin statul New Jersey CentraState Medical Center in Freehold au elaborat un articol în care au indicat obiectele periculoase pentru copii cu vârsta până la trei ani.
Da, primele și cele mai periculoase obiecte se numără – brichetele, chibriturile și prizele electrice. Acestea sunt urmate de alte obiecte despre pericolul cărora trebuie să știe fiecare mamă. Așa deci.
Detergenții trezesc un interes enorm copiilor până la trei ani. Pe lângă faptul că toți detergenții sunt în ambalaje colorate, de multe ori, se păstrează în locuri ușor accesibile pentru copii. Anume din acest considerent, de multe ori, copiii le gustă și nu doar: ei se spală cu ele și se freacă la ochi, ceea ce provoacă arsuri pe piele și a mucoasei oculare.
Capsulele cu gel pentru spălat sunt periculoase pentru copii. Aceste capsule sunt de culori aprinse, miros plăcut și seamănă cu bomboanele.
Și conținutul genții mamei trezesc temerea pediatrilor. De multe ori, în geanta mamei se păstrează obiecte care nu sunt potrivite pentru curiozitatea copiilor. Este vorba despre foarfecele ascuțit pentru manichiură, ojele aprinse pentru unghii, diverse pastile. Așa deci, dragi mămici, păstrați cât mai departe geanta de copii.
Jucăriile ce aparțin copiilor mai mari din familie nu se potrivesc pentru micuții sub trei ani. De multe ori, aceste jucării au detalii mici, care de multe ori, se pomenesc nu dar în gură dar și în urechi, nas și chiar în căile respiratorii ale micuțului. Anume din acest considerent, jucăriile celor mai mari trebuie păstrate departe de picii care nu au încă trei ani.