Din cauza unor activități solicitante, a ghiozdanului greu sau a saltelei nepotrivite, copilul poate suprasolicita coloana vertebrală. Medicul ortoped Gheorghe Burnei atrage atenția că problemele de spate netratate în copilărie se agravează cu timpul şi conduc la apariția unor afecțiuni grave, care necesită intervenții chirurgicale complicate.

“Săptămânal, avem zeci de cazuri de copii care se prezintă la camera de gardă cu dureri acute de spate. Vestea bună este însă că deviațiile coloanei vertebrale – scolioză şi cifoză – sunt tratabile, dacă sunt depistate la timp. Ele apar frecvent la vârsta de peste opt ani. Primele semne la care trebuie să fie atenți părinții sunt durerile de spate, dar şi creşteri bruşte în înălțime, stări de apatie şi anemie”, mai spune doctorul ortoped.

Semnele bolii apar în jurul vârstei de 8 ani şi trebuie intervenit imediat.

“Nedepistate la timp, afecțiunile coloanei evoluează şi, în maximum doi ani, deviațiile devin vizibil. Apare şi aşa-zisa cocoaşă”, explică ortopedul Gheorghe Burnei.

Mulți copii au deformații de coloană vertebrală din naştere. La alții, sunt cauzate de factori precum sedentarismul sau poziția incorectă la birou. Aceste afecțiuni pot fi tratate, doar dacă sunt depistate în primele faze.

Ce tip de ghiozdan e cel mai bun pentru copii?

Cele mai bune ghiozdane sunt cele care, la contactul cu spatele, se mulează pe curburile coloanei vertebrale. ”Ele au un perete flexibil, din burete. Este important ca ghiozdanul să aibă o dimensiune potrivită pentru înălțimea copilului”, explică dr. Burnei.

El recomandă ca bretelele genții de şcoală să fie reglate egal, în aşa fel încât partea de jos a ghiozdanului să se plieze pe curbura lombară.

“Nu cumpăra un ghiozdan cu spatele rigid sau unul tip servietă. Ele pot deforma coloana”, e sfatul specialistului.

Ce tip de încălțăminte recomandă ortopedul?

Chiar dacă fetiţa ta plânge că vrea pantofi cu tocuri, nu-i lua aşa ceva.

“Pantofii copiilor trebuie să aibă talpă joasă, să fie confortabili şi să susțină poziția corectă a corpului. Cei mai buni sunt cei cu talpă ortopedică”, recomandă dr. Gheorghe Burnei. Nici balerinii nu sunt sănătoşi, pentru că nu susțin deloc piciorul, susțin specialiştii.

Salteaua pentru copii trebuie aleasă reieșind din câteva criterii

Patul este cea mai importantă piesă de mobilier din camera copilului tău. Investeşte într- o saltea de calitate, tare, fără arcuri. Cele mai bune sunt cele ortopedice. Potrivit specialiştilor, saltelele trebuie alese în funcție de poziția în care doarme copilul: să fie tari, dacă obişnuieşte să doarmă pe spate, potrivit de tari, atunci când se odihneşte în poziție fetală, şi suficient de moi în cazul în care doarme pe burtă.

Un alt detaliu îl reprezintă dimensiunea patului: dacă acesta e prea mic, copilul are un somn agitat, iar dimineața se va trezi obosit şi prost dispus. Patul de dimensiune medie este cea mai bună opţiune, şi ar fi ideal ca fiecare copil din familie să doarmă separat.

Medicii spun că lipsa activității fizice este una dintre cauzele care pot genera, încă din primii ani de şcoală, dureri de spate, dar şi deficiențe fizice: deformări de coloană (scolioză, cifoză) sau picior plat.

“Când îşi face temele, la fiecare jumătate de oră copilul trebuie să ia câte o pauză scurtă, de 5 – 10 minute, pentru a se dezmorți. În acest timp poate face câteva mişcări de gimnastică şi de întindere”, este sfatul ortopedului.

“Plimbările în aer liber relaxează muşchii dorsali”, susține dr. Burnei. Pentru cei care deja au probleme cu spatele, ortopedul interzice fotbalul, săriturile, tenisul sau popicele, care implică mişcări şi răsuciri bruşte şi solicită partea de jos a coloanei.