Pentru orice credincios, postul reprezintă o perioadă importantă de purificare trupească și sufletească. Iar majoritatea părinților care îi învață pe cei mici să se roage și să fie evlavioși încă din fragedă pruncie, se întreabă care este vârsta optimă de a care ar trebui ca micuții să țină post.
Chiar dacă părinții sunt singurii care pot decide dacă micuții ar trebui sau nu să țină post, doctorii nu recomandă sub nicio formă practica unei asemenea perioade de restricții alimentare la vârste fragede. Conform medicilor, copiilor nu trebui să le fie permis să postească mai deveme de 14 ani. Carențele de vitamine și minerale care apar în urma postului sunt extrem de periculoase pentru sănătatea copilului și dezvoltarea armonioasă a organismului.
„Copilul trece prin etapa de creştere a oaselor, de dezvoltare a musculaturii, de maturare a creierului, iar perioadele de post sunt prea lungi pentru ca el să nu mănânce proteine animale, dat fiind faptul că suntem genetic structuraţi să consumăm proteine animale. Până la pubertate, un copil nu ar trebui să ţină post sever, mai ales că ouăle, lactatele, brânzeturile aduc în organism calciu, vitamine, fier, proteine de bună calitate şi aminoacizi esenţiali. Exagerările în perioada postului pot duce la nedezvoltarea musculaturii, la carenţe în dezvoltarea glandelor endocrine (tiroidă, hipofiză, glandele sexuale), afectează structura celulei, oasele şi ţesutul conjunctiv”, a explicat Andreea Moroşanu, medic specialist în Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, din România.
Pe de altă parte, biserica spune că până la vârsta de 7 ani, copiii sunt scutiți de obligativitatea postului și au voie să mănânce orice doresc pe toată perioada anului. Între 7 și 12 ani, copiii trebuie să țină post doar în anumite perioade.
Contrar recomandărilor medicilor, preoții susțin că începând cu vârsta de 12 ani, cei mici trebuie să respecte toate perioadele posturilor de peste an, la fel cum fac și părinții lor.