Atunci când vorbesc cu profesorii copilului, încercând să rezolve anumite probleme ce țin de şcoală, părinții ar trebui mereu să fie de partea copilului lor. Nu trebuie să vă fie teamă că va lua note mici, ci de faptul că acesta va începe să urască şcoala şi studiul în general. Acestea sunt problemele cele mai importante pe care trebuie să le evitaţi cu orice preț.  

Din păcate, părinții tind să se concentreze prea mult pe progresul academic al copilului şi pe notele obținute la şcoală. De exemplu, la şedința cu părinții, întrebări precum „ce note a luat?“, „este cuminte?“ sunt puse mai des decât cele ca „Care este starea copilului meu în timpul orelor?“, „Pare neliniştit?“. Părinții trebuie în primul rând să aibă grijă de copiii lor, în loc să se comporte ca şefii lor care sunt obsedați de performanțele lor. Sentimentele unui copil sunt adevărata prioritate şi amintiți-vă că relația familială este mai presus de notele obținute la şcoală.

Atunci când copilul se forțează să-şi facă temele, o fac mereu dintr-un anumit motiv și nu este vorba neapărat despre lene. Ideea de lene nici nu există în studiile psihologice. Adevăratul motiv este lipsa de motivație şi de voință şi este datoria ta să afli de unde porneşte acest lucru.  

Printre cele mai serioase motive pentru care copilul tău se chinuie să-şi facă temele ar putea fi creşterea presiunii intracraniene, hipertensiune arterială, probleme psihologice sau ADHD (tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie) şi multe alte probleme. În loc să-ți piezi noaptea încercând să rezolvi probleme la matematică în locul copilului tău „leneş“, ai face mai bine să aflii motivul şi să încerci să-l rezolvi.  

Când ajunge la vârsta adolescenței, psihicul copilului este extrem de fragil. Vă amintiți pregătirile pentru examenul de final de an? Întreaga familie începe să fie stresată în legătură cu acest lucru în numele copilului. Acest lucru poate aduce o mulțime de neînțelegeri, isterii şi tensiuni. Cum se poate evita acest coşmar sau cel puțin minimiza consecințele? Cea mai bună cale este să vă concentrați pe dragostea oferită şi pe valorile fundamentale.   

Când notele vor veni şi veți uita de toate emoțiile prin care ați trecut, un singur lucru va mai conta – încrederea, înțelegerea şi prietenia pe care le-ai oferit copilului tău. Este destul de uşor ca cel mic să-ți aducă o notă de 10 acasă, dar să îl pierzi pe parcurs, copilul tău să reuşească să intre la cea mai bună universitate, dar să strici relația pe care ai avut-o cu el de mic. Este normal să-ți doreşti aceste lucruri pentru el, dar mai mult decât orice trebuie să-i oferi dragoste.