Medicii declară, că pedepsele fizice influențează negativ asupra dezvoltării creierului. O palmă la funduleț sau o altă pedeapsă fizică poate provoca copilului afecțiuni grave atât fizice, cât și psihologice.
Potrivit rezultatelor cercetărilor efectuate, copii care sunt supuși pedepselor fizice au mai puțină masă cenușie în creier, decât semenii lor fericiți, care nu știu ce înseamnă centura.
Mai mult, specialiștii au constatat, că pedeapsa fizică a copiilor de până la 3 ani ar putea provoca agresiunea lor până la vârsta de 5 ani. Cele mai grave consecințe sunt provocate de pedeapsa fizică a copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 9 ani.
Psihologii susțin, cu cât mai mult copilul s-a autoafirmat, cu atât mai dificil îi este să suporte pedeapsa corporală și recomandă părinților să găsească limbă comună cu copilul și să nu apeleze la forța fizică.