În fiecare zi, copiii care sunt lăudați în mod repetat pentru inteligența lor înnăscută, în loc să fie lăudați pentru efortul pe care îl depun, suferă consecințele negative ale acestui tip de laudă.
Concluziile lui Carol Dweck, profesor la Universitatea Stanford, au relevat că elevii care percep succesul ca find rezultatul inteligenței cu care s-au născut, sunt mai predispuși să aibă o mentalitate fixă. Prin urmare, acești copii vor evita provocările din teama de a primi note proaste. Când li se dă o sarcină dificilă, copiii cu o mentalitate fixă devin neîncrezători și renunță ușor. Cauza? Cei mai mulți dintre aceștia sunt lăudați constant pentru notele de la școală, scorurile obținute în urma unor evenimente sportive sau diplomele primite la final de an.
Dacă și identitatea copilului tău depinde de rezultate, poți să descoperi că îi este teamă să nu te dezamăgească. În loc să îi lauzi rezultatele, concentrează-te asupra promovării efortului, atitudinii și organizării la care dorești ca cel mic să mai lucreze. Acest tip de feedback îl încurajează să persevereze și să accepte noi provocări.
Cum lăudăm copiii: recomandări de planificare a laudelor
Laudă eforturile: Lauda care recunoaște în mod explicit legătura dintre efortul suplimentar al copiilor și realizările personale întărește dorința celui mic de a continua să depună eforturi și să persevereze, în comparație cu lauda pentru inteligență.
Fii specific în legătură cu ceea ce a făcut copilul tău. În loc de "pictura ta este frumoasă", oferă un comentariu, cum ar fi: "ai amestecat bine culorile pentru a arăta apusul soarelui".
Laudă cu sinceritate: Copiii știu când nu au făcut tot ce le stă în putință și recunosc laudele nesincere. Este mai bine să aștepți să depună efort decât să oferi o laudă superficială pentru munca mediocră a copilului tău.
Folosește laude care nu intimidează: Unii copii modești nu se simt confortabil dacă sunt lăudați. Prin urmare, îi poți susține prin comentarii care să le recunoască progresul, dar fără să folosești cuvinte specifice laudelor. “Observ că îți faci temele înainte de a te uita la televizor. Cum te simți când știi că ți-ai terminat munca mai devreme?” poate fi un mod subtil de a lăuda însușirea de a fi promt a celui mic.
Așadar, este lauda bună sau rea?
Lauda care este specifică, sinceră și legată de efort îi va determina pe copiii tăi să îmbrățișeze cât mai multe provocări pe tot parcursul vieții - și de multe ori chiar le vor căuta. Acești copii vor fi pregătiți pentru viitor, vor învața cum să fie inovativi, creativi și vor prelua munca necesară pentru a-și atinge obiectivele.
Sursa