Copilul se dă cu capul de perete sau se trânteşte pe jos? Un psiholog explică ce-i de făcut

Manifestările agresive sunt, până la un punct, parte componentă a unei dezvoltări normale, spune psihologul Daniela Gheorghe. Important este ca părinţii să ştie cum să reacţioneze în faţa unui astfel de comportament.

Există faze în dezvoltarea copilului în care aceste manifestări sunt mai evidente, de exemplu, mulţi copii de 2 sau 3 ani au crize de furie intense care se răresc tot mai mult cu cât se apropie de vârsta de 5 ani. În astfel de situaţii, părinţii trebuie să abordeze o atitudine echilibrată, care să combine permisivitatea şi disciplina.

„Relaţia cu mama îi oferă copilului echilibrul afectiv şi siguranţa de care are atâta nevoie, iar relaţia cu tatăl îi răspunde în general nevoilor de sens, de ordonare a lumii, astfel încât copilul să poată face faţă evenimentelor vieţii. Mulţi părinţi au o relaţie foarte bună cu propriul copil şi cu toate acestea observă la el unele comportamente „ciudate” sau „nelalocul lor”. 

De exemplu, observă uneori cum copilul îşi dă o palmă. Asta n-ar fi nimic, dar unii copii tot repetă acest gest. Alţii se trântesc de pământ, unii se lovesc cu capul de perete. Cu siguranţă, dacă se întâmplă o singură dată părinţii nu observă, poate ignoră sau pur şi simplu nu consideră gestul ca fiind grav. Dar în momentul în care copilul repetă aceste gesturi, comportamnetul său devine îngrijorător şi părinţii se văd puşi în faţa unei probleme reale.”, explică psihologul Daniela Gheorghe.

Iată cum spune psihologul Daniela Gheorge că ar trebui să procedaţi, în aşa fel încât să vă ajutaţi în mod real copilul să depăşească această perioadă din viaţă:

• Este bine să-i oferiţi copilului toată atenţia de care are nevoie, un punct de sprijin ferm şi binevoitor.
   
• Nu ironizaţi şi nu ignoraţi acţiunile sau comportamentele copilului.
   
• Este bine să vă implicaţi în jocul copilului, dar aveţi grijă să nu intraţi nepoftiţi în spaţiul pe care şi-l rezervă uneori pentru a evada în propria-i interioritate.
   
• Câteodată vă este şi dumneavoastră tare greu să vă calmaţi. Puteţi folosi propriile tehnici de calmare, inspiraţi adânc de trei ori sau număraţi până la zece.
   
• Pentru a calma o situaţie conflictuală, se recomandă ca puştiul să fie dus într-un loc în care se poate calma, într-o altă cameră sau chiar afară.
   
• Unii părinţi încearcă să calmeze copilul când criza este la apogeu. Este practic inutil în acele momente să-i faceţi morală sau să încercaţi să-l liniştiţi.
   
• Ar fi bine să apelaţi la ajutorul unui specialist, dacă momentele de furie se tot repetă.
   
• Când copilul a reuşit să se calmeze, puteţi discuta cu el, lăudaţi-l pentru faptul că puteţi discuta cu el.
   
• Este important să nu-i oferiţi copilului tot felul de lucruri drept răsplată după aceste crize, astfel ar putea înţelege că este premiat pentru criză şi o va face ori de câte ori va căuta un beneficiu sau când va dori să facă numai ce şi cum vrea el.
   
• Copilul nu are voie să obţină prin agresivitate sau crize de furie ceea ce altfel nu ar fi obţinut. A-l lăsa să se exprime astfel, înseamnă a-l lăsa să creadă că agresivitatea rezolvă orice problemă, că este un mod de viaţă. Ascultaţi ce are de spus puştiul dumneavoastră chiar dacă sunteţi obosiţi sau supăraţi.
   
• Este greşit ca în momentul în care copilul şi-a dat o palmă să-i spunem: „Vaai! Ce-ai făcut?” O simplă privire de uimire, disperare, îngrijorare l-ar putea face să creadă că aceasta este soluţia pentru toate problemele lui. La fel, un simplu zâmbet l-ar încuraja să facă din acest gest ceva obişnuit, în ideea „mă lovesc pentru că sunt haios aşa, ceilalţi râd de mine”.
   
• Este foarte important ca întreaga familie să aibă aceeaşi atitudine vizavi de aceste comportamente, tocmai pentru ca cel mic să înţeleagă corect ce implică aceste gesturi. Dacă unii membrii se vor comporta într-un fel şi alţii în alt fel, copilul va fi derutat, dezorientat.