Coloratul în contur este una dintre sarcinile frecvent propuse copiilor de grădiniță. Unii dintre ei o îndeplinesc cu placere și cu din ce în ce mai multă pricepere, în timp ce alții o refuză cu încăpățânare. Totuși, beneficiile pe care le aduce această activitate merită insistența părinților.
Mulți părinți se declară nemulțumiți de insistențele educatorilor ca juniorii să coloreze în contur, întrebându-se de ce e atât de importantă această activitate și de ce se pune atât de mult accent pe ea. Specialiștii au temele făcute și răspunsurile pregătite.
Coloratul îmbunătățește motricitatea fină
Coloratul în sine este de mare folos în îmbunătățirea abilitaților motorii ale celor mici. Mișcările pe care le face mâna atunci când desenezi sau colorezi, abilitatea de a le apuca cu pricepere, perseverența în această direcție conduce la antrenarea musculaturii degetelor, a încheieturii mâinii și a antebrațului.
Pe măsură ce motricitatea fină este din ce în ce mai bine antrenată, copiii devin capabili să îndeplinească o mulțime de alte sarcini și să manevreze obiecte mici. Interesant este că din punct de vedere motor, nu există diferențe mari între coloratul pe hârtie și cel pe ecranul telefonului.
Coloratul îi ajută să devină mai buni la scris
Pentru a scrie, copilul are nevoie de abilități motrice bine antrenate. Dezvoltarea forței merge mână în mână cu creșterea capacității de concentrare și a atenției la detalii. Dezvoltarea abilităților motorii îi ajută pe copii să scrie mai frumos și mai ușor pentru că mișcarea mâinii în timpul coloratului în contur impune un nivel superior de control pentru respectarea limitelor desenului, exact așa cum e nevoie pentru ca literele să aibă dimensiuni egale.
Coloratul îmbunătățește abilitățile de concentrare
Cărțile de colorat sunt o modalitate excelentă de a antrena capacitatea de concentrare a copilului. Coloratul în contur reprezintă o expunere suplimentară la ideea de limite. Atunci când copiii se implică cu toată atenția în a colora, ei practic ajută ca desenele să capete viață.
Abilitățile de concentrare nu doar că îi ajută pe copii să învețe mai ușor să scrie, dar le oferă un avantaj și în timpul altor activități, cu sau fără legătură cu viața școlară. Un individ capabil de concentrare are șanse mai bune să performeze mai bine în numeroase domenii ale vieții sale.
Coloratul îmbunătățește coordonarea ochi – mână
Îmbunătățirea capacității de concentrare duce la o mai bună coordonare mână – ochi. Este un proces care a început să se dezvolte din primele luni de viață, când bebelușul se întindea să apuce jucăriile agățate de carusel și care va continua încă mult timp.
Atunci când copilul învață să țină creionul în mână, să aleagă între diferite culori, să găsească cea mai bună opțiune, coordonarea mână – ochi se îmbunătățește. Până și gestul de a ține tableta în mână în timp ce cu degetul colorează în contur îi ajuta pe copii să își îmbunătățească această coordonare. În plus, paginile pentru colorat au o mulțime de forme și contururi care trebuie respectate.
Coloratul ajută la recunoașterea culorilor
Cu cât copiii sunt expuși mai devreme și mai frecvent la o paletă cât mai generoasă de culori, cu atât vor învăța mai devreme să le recunoască. Este un întreg proces de identificare și recunoaștere a nuanțelor, de explorare a combinațiilor de culori, de stimulare vizuală și artistică a celui mic.
Coloratul îi pregătește pe copii pentru școală
Toate beneficiile menționate până acum sunt utile în pregătirea copilului pentru prima sa zi de școală și pentru activitățile pe care le va desfășura acolo. Coloratul în contur dezvoltă inclusiv abilități care îi vor ajuta pe copii să învețe mai ușor să scrie și să citească.
Simplul colorat îi învață pe cei mici despre linii drepte și frânte, închise și deschise, despre forme, perspectivă, modele și limite. Toate aceste abilități sunt utile pentru a le ușura primele lecții de științe.
Coloratul dezvoltă și antrenează răbdarea
Atunci când se concentrează pe a colora diverse pagini, copiii învață o lecție importantă despre răbdare. Ei sunt relaxați pe durata întregului proces, în ciuda focusării asupra liniilor, formelor, culorilor și detaliilor care fac ca imaginea să prindă viață. Răbdarea de a duce treaba la bun sfârșit va oferi satisfacția unui rezultat pe placul copilului: la final el va vedea că a obținut exact ceea ce își propusese.
Coloratul poate crește încrederea în propriile forțe
Abilitatea de a îndeplini o sarcină îi ajută pe copii să își sporească încrederea în ei înșiși. Este unul dintre motivele pentru care e important ca și coloratul să fie inclus pe lista activităților regulate ale celor mici. Pe măsură ce trece timpul, copiii au ocazia să descopere că și-au îmbunătățit semnificativ abilitățile, lucru care îi va face să se simtă mândri de ei înșiși și îi va învăța o lecție importantă: munca și perseverenta sunt căi sigure spre succes.
Coloratul stimulează creativitatea
Coloratul îi ajută pe copii să devină mai creativi și să învețe despre diferențele vizuale dintre imagini. Simplul colorat poate spori imaginația și să îi inspire pe copii să inventeze o mulțime de idei și moduri prin care să își exprime gândurile. Este o ocazie de a-i invita să își exprime creativitatea la o vârstă la care desenatul nu le este, încă, foarte la îndemână.
Coloratul reduce stresul
Nu degeaba există cărți de colorat pentru adulți! Coloratul are un efect terapeutic, calmant și relaxant și poate reprezenta o soluție excelentă pentru copiii introvertiți, care nu au altă metodă de a-și vărsa frustrările și emoțiile negative. O cutie de creioane colorate, o foaie de hârtie și puțină susținere sunt suficiente.