Cartea este cadoul perfect. Pentru ca această afirmaţie să poată fi aplicată copilului dumneavoastră, cunoştinţa lui cu literatura trebuie începută cu câteva opere cu adevărat interesante. Dar ce îl interesează pe un copil în timpurile noastre? Ne-am adresat această întrebare şi am luat la pas magazinele de cărţi din Chişinău, pentru a afla ce ediţii pentru copii se bucură în prezent de cea mai mare popularitate. Citiţi şi luaţi notiţe!

Cele mai populare cărţi pentru copii şi adolescenţi în Moldova

1. HARRY POTTER (autor: Joanne Rowling)

Cele mai populare cărţi pentru copii şi adolescenţi în Moldova

Cea mai iubită carte de citit pentru copii este, deja pe parcursul mai multor ani, seria despre Harry Potter. Nu este nici o problemă să o găsiţi în librăriile din Chişinău. Iar ţinând cont de faptul că se apropie sărbătorile, trebuie să ştiţi că puteţi cumpăra toate cele 7 cărţi în ambalaj de cadou. Acestea sunt disponibile în limbile română şi rusă.

Cuvântul editorului: Propunem atenţiei cititorilor o serie de 7 cărţi „Harry Potter”. Cărţile care au cucerit lumea, etalonul literaturii, sinonimul succesului. Cărţile care au devenit unele de cult pentru mai multe generaţii.

Seria de 7 volume – 1639 lei.
Un volum – aproximativ 150 lei.

(aici şi în continuare în articol sunt indicate preţurile oferite de magazinele Librarius şi Biblion )
 

2. ÎNSEMNĂRILE UNEI PUŞTOAICE (autor: Rachel Renée Russell)

Cele mai populare cărţi pentru copii şi adolescenţi în Moldova

Copiii de 7-12 ani adoră cărţile din această serie. În magazinele noastre le puteţi găsi în două limbi, iar în limba rusă denumirea ei sună în felul următor: „ДНЕВНИК НИККИ”. Pe paginile cărţii cititorul face cunoştinţă cu o fetiţă diferită de semenii ei. Naraţiunea este făcută de la persoana întâi, iar cartea este prezentată sub forma jurnalului intim al eroinei principale. Popularitatea acestei cărţi se explică prin faptul că istorioarele desfăşurate pe paginile ei sunt asemănătoare cu evenimentele din viaţa de zi cu zi a cititorilor.

Publicaţia New New York Times a numit seria de cărţi despre Nikki bestseller.

Cuvântul editorului: (10. Povestirile unei îngrijitoare de animale NU CHIAR atât de perfecte) Nikki, Brandon, Zoey şi Chloe îşi unesc forţele ca să o salveze pe căţeluşa Holly şi pe cei şapte pui ai ei. Dar Nikki trebuie să ascundă câinii de părinţi şi să mai aibă grijă şi de sora ei, Brianna, care mereu o bagă în bucluc.

Când îşi dă seama că nu are de ales şi că trebuie să ia câinii la şcoală cu ea, situaţia chiar că scapă de sub control! În plus, MacKenzie Hollister, rivala ei, de-abia aşteaptă să-i pună beţe-n roate...

Preţ: 171 lei.

3. HEIDI, FETIȚA MUNŢILOR (autor: Johanna Spyri)

Cele mai populare cărţi pentru copii şi adolescenţi în Moldova

Nu doar noutăţile editoriale se bucură de popularitate. Scrisă încă în 1881, povestirea „Heidi, fetiţa munţilor”, după cum afirmă reprezentanţii magazinelor de cărţi, ocupă şi acum un loc de cinste în rafturile tinerilor cititori. Această carte despre prietenie va suscita interesul copiilor de vârstă şcolară medie. În magazinele din capitală pot fi găsite ediţii în ambele limbi (versiunea rusă este numită „ХАЙДИ ИЛИ ВОЛШЕБНАЯ ДОЛИНА”).

Cuvântul editorului: Este povestea unei fetițe rămase orfană la o vârstă foarte fragedă, care este crescută, pe rând, ba de mătuşa ei, ba de bunicul său, apoi rămâne în grija unor oameni străini, unde nu se simte fericită, pentru că nu este liberă să facă acele lucruri care îi aduceau bucurie când stătea cu bunicul la munte. Dar cu toate acestea este un copil vesel şi energic, care iubește oamenii şi este foarte încântată când poate da o mână de ajutor celor mai nefericiți ca ea. Iar în mijlocul naturii, pe culmile munților, printre căprițe şi alături de prietenul său, Peter, şi de bunic, Heidi se simte cel mai bine... „Reînvierea naturii o încântă atât de mult pe fetiţa munţilor, încât aproape toată ziua şi-o petrecea afară. Asculta cu atenție șuieratul vântului ce bătea cu putere dinspre culmi, făcând să se zgâlțâie crengile bătrânilor brazi din preajma cabanei. Alerga de colo până colo, ca o frunză purtată de vânt, în dorinţa de a vedea ce flori au mai înflorit pe pajiştile înverzite şi, aidoma gâzelor ce zburau din floare în floare, se bucura de orice nouă descoperire. Trăgea adânc în piept aerul proaspăt al primăverii şi niciodată nu i s-a părut natura mai frumoasă ca acum.”

Preţ: de la 40 până la 135 lei.

4. VRĂJITORUL DIN ORAŞUL DE SMARALD (autor: Aleksandr Volkov)

Cele mai populare cărţi pentru copii şi adolescenţi în Moldova

Da-da, această poveste cunoscută va fi un bun început pentru viitorii iubitori de carte. Împreună cu Elli şi prietenii ei, cititorul este purtat într-o lume miraculoasă, unde îl aşteaptă, la fiecare pas, aventuri şi ghicitori. Multe generaţii de mici cititori au crescut cu această carte, consolidând poziţia ei în lista celor mai bune cărţi pentru copii din toate timpurile. Nu este de mirare că ediţiile acesteia bat recordurile de vânzări în magazinele de cărţi.

Cuvântul editorului: Fetiţa Elli şi prietenul ei căţelul Totoşka se pomenesc întâmplător într-o ţară de poveste. Să revină acasă îi poate ajuta doar vrăjitorul din Oraşul de Smarald – Goodwin cel Mare şi Fioros. În drum spre Oraşul de Smarald Elli se împrieteneşte cu Sperie-Ciori, Omul de Tinichea şi Leul cel Fricos. Împreună ei depăşesc toate greutăţile care le apar în cale.

Preţ: de la 60 până la 200 lei.

5. HOBBITUL (autor: J. R. R. Tolkien)

Cele mai populare cărţi pentru copii şi adolescenţi în Moldova

Creatorul genului fantasy J. Tolkien a creat o lume întreagă populată de cele mai neobişnuite fiinţe. Preludiu la trilogia Stăpânul Inelelor, Hobbitul s-a vândut în milioane de exemplare de la publicarea sa în 1937, devenind una dintre cele mai îndrăgite şi iubite cărţi ale secolului XX.

Cuvântul editorului: Hobbitul, preludiul trilogiei Stăpânul Inelelor, este povestea unor aventuri extraordinare prin care trece un grup de piticuţi, în căutarea unei comori păzite de dragonul Smaug Magnificul. Participant fără voie în această expediţie periculoasă, Bilbo Baggins, un hobbit iubitor de confort şi lipsit de ambiţii, îşi descoperă spiritul de aventură într-o călătorie în care întâlneşte trolli, elfi, păianjeni uriaşi, orci, dar şi prieteni adevăraţi.

Preţ: 200 lei.

Trebuie menţionat că, dacă micuţul dumneavoastră este deja pasionat de cărţi şi îşi doreşte o ediţie care nu se găseşte în vânzare în ţara noastră, nu vă faceţi griji. Multe magazine şi site-uri oferă servicii de livrare a cărţilor în decurs de 1-2 săptămâni.

Prezentare realizată de Alexandru Vieru