Chiar dacă sunt extrem de drăgălași, adesea copiii mici pot să fie agresivi cu cei din jur. Te întrebi cum? Lovindu-i! Poate te-ai confruntat și tu cu o astfel de situație, când nitam-nisam, copilul se oprește din joacă sau din ce face el acolo și fie te lovește pe tine, fie pe alt copil care se află în preajma lui.
Ce să faci în astfel de situații? Ei bine, în primul rând, să rămâi calmă. Faptul că micuțul tău lovește nu înseamnă că e un copil rău.
E important să știi că puiul tău nu vrea să rănească pe nimeni. E posibil că micuțul tău să mimeze un coportament pe care l-a văzut la altcineva (de exemplu, la alți copii) sau să experimenteze ceva nou.
Uneori copiii experimentează cu lovitul. Acest comportament va dispărea de la sine. Ei experimentează zi și noapte, astfel învață cum funcționează lucrurile. Astfel ei acumulează informații despre părinții și prietenii lor, despre cum funcționează lumea care-i înconjoară.
Nu răspunde dur!
Oricât de ciudat ar părea, dacă reacția ta la comportamentul copilului este una dură, ai mari șanse să transformi lovitul într-o rutină. Copilul va simți nevoia să lovească din nou pentru că nu înțelege de ce ai țipat, de ce l-ai lovit înapoi sau de ce l-ai strâns de braț și va încerca să-și explice, repetând același comportament, adică lovind.
Nu toți copiii lovesc atunci când le este frică, dar una dintre cauze poate fi frica. Chiar dacă pare vesel și se joacă alături de alți copii, e posibil ca ceva sau cineva să-l fi făcut să se teamă și din acest motiv, el lovește.
Ce să faci ca să nu luvească?
Când copilul lovește, oferă-i cu blândețe și atenție o barieră. Nu e foarte greu să-l oprești pe un copil care lovește. E suficient să-i pui o barieră sau să-l îndepărtezi puțin. Când mânuța lui se întinde să lanseze o lovitură, pareaz-o blând cu mâna sau brațul tău. Sau ține-l delicat de mână sau de braț atunci când se apropie de alt copil pentru a preveni o lovitură subită. După câteva încercări, copilul va trece la alte experimente: cățărat, alergat, aruncat mingi ori jucatul cu pisica.
Sprijinul tău îl ajută pe cel mic să-și învingă frica ce determină agresivitatea.
Atunci când copilul tău simte frică, are nevoie de susținerea ta, să-i fii alături și să simtă că ești calmă. El se folosește de prezența ta calmă ca de un far care-i dă libertatea să se elibereze de sentimentele care i-au infectat comportamentul.
Totodată, ai grijă să nu-i oferi modele greșite de comportament. Poți încerca la nesfârșit săi pui bariere, dacă cineva din anturajul micuțului (fie la grădiniță, fie frații sau surorile mai mari) se joacă cu el, mimând lovitul, copilul poate să repete, crezând că e joc și neștiind că cel pe care îl lovește simte durere.