Peste 90% din elevi înregistrează abateri psihice sau fizice. Ce boli capătă copii la școală odată cu primirea diplomei de absolvire?
1. Postura incorectă a corpului
Date statistice: Între 40 și 80% din elevi au postura incorectă.
Cauzele apariției: mușchii slab dezvoltați ai spatelui, postura incorectă a corpului de durată, mobilier incomod acasă și la școală, geantă sau rucsac de o formă incorectă.
Simptome: dacă copilul este un pic gârbovit – coloana vertebrală a toracelui iese înainte, pieptul este turtit, umerii sunt apropiați unul de altul, burta este proeminentă. În cazul unei scolioze – o curbură laterală a coloanei vertebrale.
Profilaxie: alegerea unui mobilier confortabil, după înălțimea copilului, postura comodă atunci când copilul citește sau scrie, face sport, proceduri de călire, regim alimenta sănătos.
2. Gastrita
Date statistice: în momentul absolvirii instituției școlare, numărul copiilor care suferă de boli ale tractului gatsro-intenstinal se majorează de două ori.
Cauzele apariției: consumul alimentelor reci, pauzele mari între mese, lipsa în meniu a bucatelor fierbinți.
Simptome: dureri periodice în partea de sus a brutei, arsuri la stomac.
Profilaxie: numărul meselor trebuie să fie de 5-6 ori pe zi, regim alimentar complet, prezența obligatorie a supelor de legume sau bulionului din carne.
3. Miopie
Date statistice: numărul copiilor care suferă de miopie, în momentul absolvirii școlii se majorează de cinci ori.
Cauzele apariției: iluminarea insuficientă a locului de lucru, supraobosirea ochilor.
Simptome: scade vederea, treptat sau brusc.
Profilaxie: asigurați locul de lucru al copilului cu iluminare suficientă – 40-60 Watt per metru pătrat. Condiții optime (lumină moale difuză, lipsa umbrelor) oferă lampa fluorescentă. Urmăriți, ca distanța dintre ochii copilului și masă să fie nu mai puțin de 30-35 cm, iar distanța de la televizor – de cinci ori mai mare, decât diagonala ecranului. Durata vizionării televizorului fără pauze nu trebuie să depășească 20-40 de minute.
4. Nervozitate
Date statistice: Până la 50% din elevi suferă de diverse forme de nervozitate.
Cauzele apariției: nepotrivire între cerințele pedagogului și posibilitățile elevului, eforturile excesive, somnul insuficient (deficitul somnului de noapte, de exemplu la elevii claselor mici – 1,5-2 ore pe zi).
Profilaxie: nu supraîncărcați copiii cu teme sau ocupații suplimentare, nu exagerați importanța notelor, urmăriți regimul zilei.