Când moare cineva în familie, cum şi ce îi spunem copilului?

Aza Onica

Psiholog-consultant

Aveam cinci ani când pentru prima dată moartea mi-a furat pe cineva drag. Era vorba de bunelul meu, care trecuse în cealaltă lume.

Îmi amintesc foarte bine această  experiență, comportamentul și conversațiile adulților din jurul meu. Înțelegeam că sa întâmplat ceva tragic și vroiam să plâng permanent.

Am auzit din întâmplare: ''Sufletul lui zboara peste tot acum '' – ceea a dat naștere la un fel de frica în mine împletită cu un sentiment de ceva mistic. Toate zile în timp ce adulții erau ocupaţi cu pregătirile, eu eram singură cu gândurile si sentimentele mele de tristeţe.

Amintindu-mi acele momente, îmi dau seama cât singură eram atunci și cât de mult mi-a lipsit suportul adulţilor.  

De foarte multe ori în familiile în care există o pierdere a unei persoane dragi, adulti uita sau nu știu cum să explice copilului ce s-a întâmplat. Unii părinți încercă să-şi protejeze copilul, nu-i spun adevărul, inventând povești "bunica e în spital " sau "Tata a plecat într-o călătorie de afaceri " Astfel, privându-l de dreptul la simțirile lui și capacitatea de a-şi  lua rămas bun de la cei dragi care pleacă.

Acest fapt este foarte necesar pentru sănătatea mintală și dezvoltarea psihică a copilului. Atunci când află adevărul, în consecință, ar putea pierde încrederea în părinți și adulți în general. Prin urmare, etse mai bine să-I spuneţi copilului despre asta. Răspundeţi-i la întrebările despre modul în care s-a întâmplat fără evitând desigur detaliile şocante.

Copilul poate avea întrebări precum: Ce este moartea? Ce se întâmplă cu o persoană după moarte? Îi puteţi răspunde conform opţiunoilor religioase ale familiei dvs.  

În cazul în care copilul are 4-5 ani , el poate transfera cu ușurință suporta doliul, pentru ca el nu are nici o perceptive despre ce este moartea sau de conștientizare aşa că el nu va simţi toată tragediea situaţiei.

Cu cât e mare copilul, cu atat mai greu și mai intens el poate suporta decesul cuiva drag. El are nevoie de sprijin și de timp pentru a trece peste această  experiență tristă. De obicei, acesta poate durade la 2 până 3 ani ...

Este foarte important ca în familie să se vorbescă despre acesata despre trăirile fiecăruia referitor la acest fapt, și de sprijin reciproc. Încercați să daţi un exemplu prin comportamentul dvs., nu vă ascundeţi sentimentele, nu vă prefaceţi că nimic nu se întâmplă dar asigurați-vă că aceste lucruri să nu fie prea intense.  

Acest lucru poate provoca anxietate la copil, deoarece se bazează pe un părinte și dacă te predai tu durerii, el se poate simti abandonat și neajutorat. Dacă luati sau nu copilul la ceremonia de rămas bun puteți decide după situaţie, pe baza dorințelor copilului. Dacă îi este frică, e mai bines ă nu-l expuneţi riscului.

Dar dacă el însuși îşi exprimă dorința, atunci înainte de a pleca, descrieţi-i modul în care se va întâmpl.

"Tata (bunica, frate , matusa) se va afla într- un sicriu. Brațe sunt îndoite pe piept. Posibil să arate altfel decât ţi-l aminteşti tu,  pentru că atunci când o persoană moare , aspectul său se schimbă ușor. Toată lumea va sta în fața sicriului și îşi vor lua adio de la răposat. Dacă vei vrea o vei putea face şi tu."

Avertizaţi copilul dumneavoastră despre cât de mult timp va petrece la înmormântare şi după ce i-aţi vorbit despre sentimentele dvs. accentuaţi atenția asupra faptului că viața merge mai departe.

Să mergeţi la cimitir ziua, să vă amintiţi împreună de momentele frumoase petrecute împreună cu  persoana decedată, să discutaţi despre "ce ar spune dacă el ar fi fost aici, chiar acum" - aceasta înseamnă de a prelungi viața lui aici și acum, și, de asemenea, să-I permiteţi copilului să nu se teamă de moarte, ca atare  ci să se simtă încrezător că viața continuă după moarte!