Bebelușii și copiii folosesc ambele emisfere cerebrale pentru a înțelege limbajul, spre deosebire de adulți, care descifrează limbajul în partea stângă a creierului, potrivit unui studiu desfășurat de cercetătorii de la Centrul Medical al Universității din Georgetown, relatează EFE.
Studiul, publicat luni de revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), arată că, la aproape toți adulții, descifrarea frazelor se face în partea stângă a creierului. Studiul s-a bazat pe scanările cerebrale și pe testele clinice realizate asupra pacienților care au suferit un accident vascular cerebral (AVC) în această emisferă a creierului.
Cercetătorii au analizat în detaliu imaginile surprinse prin procedura rezonanței magnetice (RMN).
În schimb, la copii este puțin probabil ca un accident cerebral survenit într-una dintre emisfere să afecteze limbajul, având în vedere că mulți se recuperează chiar și atunci când partea stângă a creierului este afectată. Prin urmare, cercetătorii au concluzionat că această capacitate se distribuie între ambele emisfere la o vârstă timpurie.
Utilizarea ambelor emisfere furnizează un mecanism de compensare după o leziune neuronală. De exemplu, dacă emisfera stângă este afectată de un accident vascular perinatal - ce survine imediat după naștere - un copil va învăța să vorbească folosind emisfera dreaptă a creierului, a explicat experta în neurologie de la Universitatea din Georgetown, Elissa Newport.
Ea a precizat că studiul demonstrează că este posibil ca un copil care se naște cu paralizie cerebrală ce afectează o emisferă a creierului să dezvolte capacități cognitive în cealaltă emisferă cerebrală. "Este o veste bună pentru copiii mici care sunt afectați de o leziune neuronală", a subliniat cercetătoarea americană.
În cadrul studiului, au fost selectați 39 de copii sănătoși cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, precum și adulți cu vârste între 18 și 29 de ani, cărora li s-a cerut să înțeleagă propoziții "bine învățate". Ulterior au fost analizate punctele de activare din fiecare emisferă, folosind rezonanța magnetică funcțională, imaginile fiind comparate pe grupuri de vârstă: 4-6; 7-9; 10-13 și 18-29.
Potrivit studiului, copiii prezintă o activare a limbajului în zona stângă a creierului, însă cei cu vârstă fragedă au demonstrat o activare corespunzătoare și a emisferei cerebrale drepte.
În schimb, la adulți, emisfera dreaptă se activează la procesarea emoțiilor exprimate prin voce, în timp ce la copiii mici ambele emisfere se dedică, fiecare în parte, descifrării înțelesului frazei și recunoașterii efectului emoțional.