În pofida interdicțiilor de vârstă pentru consumarea alcoolului,majoritatea adolescenților îl procură foarte ușor. Totodată, oamenii de știință bat alarma. S-a constatat, că consumul de băuturi alcoolice la o vârstă fragedă sporește riscul dezvoltării alcoolismului.
Experții Universității din Arizona au efectuat un studiu, în cardul căruia au fost făcute două descoperiri, care vor ajuta la studierea alcoolismului și profilaxiei lui.
Astfel, au fost selectați 300 de elevi ai școlilor medii. Vârsta participanților alcătuia 16 ani. Aceștia au fost rugați să răspundă la câteva întrebări, inclusiv să spună când pentru prima dată au consumat alcool și când s-au îmbătat pentru prima oară. De asemenea, tinerii au fost rugați să spună, de câte ori în luna precedentă au consumat alcool.
Rezultatele sondajului au demonstrat, că acei copii care anterior au gustat alcool, la acel moment consumau băuturi spirtoase în cantități mai mari decât semenii lor, care au încercat să bea mai târziu. De asemenea, experții au constatat, că cei care s-au îmbătat pentru prima dată, practic imediat după ce au consumat alcool, sunt predispuși la alcoolism.
Conducătorul studiului, Megan Morean consideră, că adolescentul care a gustat alcool la 15 ani, iar pentru prima dată s-a îmbătat la 16 ani, este mult mai predispus alcoolismului comparativ cu semenii lui, care la fel au consumat pentru prima dată alcool la 15 ani, însă s-au îmbătat la 18 ani.