Toamna este un anotimp extrem de frumos, iar dacă prinzi o zi cu soare, plimbarea cu copilul ar fi cea mai bună idee. Dacă vrei să petreceți timpul în mod productiv, poți folosi câteva activități inspirate din metoda Montessori care pune accentul, în procesul de învățare, pe curiozitatea naturală a copilului. Datorită acestor activități copilul va putea afla multe lucruri noi și vă veți distra de minune.
Învățăm despre copaci
Nu lipsesc din niciun parc, sunt mulți, din specii diferite și le pot oferi copiilor o mulțime de informații. De exemplu, data viitoare când mergeți în parc cu cei mici puteți să le povestiți că fiecare copac din jurul nostru a fost mai întâi o sămânță care a încolțit și a crescut. Apoi le putem vorbi despre cât de importanți sunt arborii pentru noi și pentru animale. Copacii eliberează oxigenul pe care noi îl respirăm. Fără oxigen nu putem trăi. Din lemnul lui construim case, mese, paturi, puzzle-uri și jucării, facem hârtia pe care colorăm, facem creioane. De exemplu, băncile din parc sunt făcute din lemnul unui copac. Tot arborii ne oferă hrană (mere, pere, prune, alune, etc), și tot ei ne protejează vara de soarele dogoritor. Și animalele au nevoie de copaci. Unele își au casele în copaci (veverițe, păsări), altele depind de copaci pentru hrană.
Sortarea frunzelor și asocierea lor pe categorii
Aceasta este o activitate care solicită atenția la detalii. Iar dacă faceți înainte o documentare și aflați cum arată frunzele fiecărui arbore din parc puteți susține o adevărată lecție de botanică și să îi explicați copilului și cărei specii de arbore aparține fiecare frunză culeasă. În principiu, activitatea presupune să faceți o plimbare alături de copil și împreună să culegeți mai multe frunze. Apoi, vă puteți opri pe o banca sau în altă zonă unde puteți sta mai confortabil și sortați frunzele. Cele care arată la fel (din aceeași specie) le așezați unele lângă altele. La sfârșit le puteți număra și aflați din ce categorie (specie) ați găsit cele mai multe frunze.
Activitățile de sortare le formează copiilor gândirea matematică. Astfel, sortând obiectele pe categorii copiii învață că lucrurile pot fi diferite, dar și la fel, că pot fi organizate în grupuri sau pot aparține unei categorii (unei mulțimi). Prin astfel de activități, creierul învață treptat să creeze gânduri organizate și “trasee” mentale pentru a ajunge la anumite informații.
Ordonarea frunzelor pe mărime
Această activitate este asemănătoare cu cea anterioară numai că de această dată frunzele sunt sortate și ordonate în funcție de mărimea lor – de la mare la mic sau de la mic la mare.
Învățăm despre frunze
După ce le-am sortat și ordonat, e timpul să învățăm mai multe despre frunze. Îi dăm copilului o frunză în mână și o studiem cu atenție. Îi explicăm că acele dungulițe pe care le vede pe frunză se numesc nervuri. Ele sunt ca venele pe care le avem în corp pentru a-i permite sângelui să circule. În nervuri circulă seva, substanța care hrănește frunza. Din acest motiv, dacă rupi o frunză din copac ea se va usca pentru că nu va mai primi sevă de la copac.
Provocare senzorială: Ghicește ce ai în mână
Copilul închide ochii și părintele îi pune în mână o frunză, o crenguță, o pană, o ghindă, etc, iar copilul trebuie să ghicească ce are în mână fără să deschidă ochii. Poate să o studieze atent cu degetele, să o miroase, dar nu să deschidă ochii. Bineînțeles că pot participa și părinții la acest joc.
Inventăm povești
Puteți să vă așezați pe o bancă și să vă uitați la copacul (copacii) de lângă voi. Îi spuneți copilului că acel copac este foarte bătrân și se află acolo încă dinainte de a vă fi născut. În mod sigur a văzut foarte multe lucruri de când este în parc. Puteți spune o poveste pe această temă. Apoi îl încurajați și pe el să creeze o poveste. Îl întrebați: Tu ce crezi că a mai văzut acest copac de când se află el în acest parc?
Hrăniți veverițele cu nuci, urmăriți-le cum fug cu ele și povestiți-i copilului despre veverițe
Cum ascund nuci şi semințe, în diferite locuri, și se întorc la ele iarna, când rămăn fără mâncare. De asemenea, le spunem că veverițele sunt animale extrem de inteligente. Pentru a le păcăli pe veverițele sau păsările care vor să le fure mâncarea ele sapă gropi în pământ, se prefac că aruncă semințe sau nuci acolo, după care le acoperă cu frunze și cu pământ. Majoritatea veverițelor trăiesc în copaci, unde își construiesc cuiburi, pe care le căptușesc cu iarbă, coaja, mușchi și pene pentru un plus de confort și de izolare. Puteți căuta mai multe informații despre ele pentru a oferi detalii noi celor mici. Plus, știți că sunt curioși și au multe întrebări despre aproape orice.